Reclamă

Joi, 12 mai, instanța a decis condamnarea lui Cristian Piedone, fostul primar al Sectorului 4, la condamnarea definitivă a patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Colectiv Alături de el au mai primit pedepse patronii clubului, cei doi pompieri care au oferit avizul de funcționare ISU și firma care a montat artificiile de la concertul trupei Goodbye To Gravity. De asemenea, cu toții sunt buni de plată! 

Cine trebuie să plătească daunele victimelor din Colectiv

După ce instanța s-a pronunțat, victimele, dar și familiile oamenilor care au trăit un adevărat coșmar în octombrie 2015, vor trebui să primească în jur de 47 de milioane de euro daune morale. Din nefericire, aceștia nu vor putea intra în posesia integrală a banilor. Motivul?

Nu statul român va plăti despăgubirile, potrivit deciziei instanței. Mai precis, patronii clubului, cei doi pompieri și firma care a montat artificiile trebuie să scoată din buzunarele sume exorbitante. Cristian Piedone și angajatele de la Primăria Sectorului 4 au fost exceptați de la plata daunelor morale.

Tribunalul București a respins cererea victimelor din dosarul Colectiv, după ce acestea au cerut introducerea în cauză a statului român ca parte responsabilă civilmente. Astfel, instanța a decis ca daunele să fie plătite din buzunarele inculpaților.

Raed Arafat, acuzat că a ascuns imaginile reale din noaptea incendiului

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de 30 octombrie 2015. La vremea respectivă, printre cei care au ajuns primii la fața locului a fost Raed Arafat. Ulterior, șeful DSU a fost acuzat că a ascuns imaginile relevante din noaptea fatidică. Cristian Tudor Popescu îl critica dur pe Arafat, în 2019, pentru toate explicațiile neconcludente pe care le-a făcut atunci.

„S-o luăm metodic. Domnul Arafat susține că nu a ascuns filmul pentru că nu a avut cunoștință de el, în ciuda faptului că a fost prezent la locul dezastrului chiar în minutele în care se filma și știe foarte bine că, potrivit regulamentului, în acel moment se filma. Cum e de conceput că, după ce s-a terminat totul, domnul Arafat nu a cerut toate materialele filmate în legătură cu dezastrul de la Colectiv și materialul primelor momente ale intervenției, care, potrivit legislației și regulamentelor, știa foarte bine că există ca material probatoriu? Asta nu a explicat.

Asta în ciuda faptului că echipa domnului Tolontan a demonstrat că profesorul Arafat folosea la cursuri fotografii extrase din acel film, a recunoscut asta domnul Arafat. Folosea fotografii din film, dar nu a avut curiozitatea să vadă filmul întreg și noi trebuie să-l credem. Asta în ciuda faptului că nu i-a demis pe cei trei colonei de la ISU îndată ce au anunțat că nu i-au dat filmul. Asta fiind o faptă penală care văd că pe domnul Arafat îl lasă rece.

(…) Nu pot decât să fac o inducție logică, dovadă nu am. Dar, din moment ce dl Arafat cu gurița domniei sale a spus: nu vreau să influențez campania electorală prezidențială… Păi ce treabă are dl Arafat cu campania asta? Candidează dânsul? El e membru al guvernului, secretar de stat, prin fișa postului nu are nicio treabă cu campania electorală. Dacă spune dânsul că are treabă, cum altfel pot interpreta decât  că dorește să o protejeze pe șefa domniei sale, candidat prezidențiabil Dăncilă?”, a declarat CTP pentru Digi24.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro