Reclamă

Ahmed Sami El Bourkadi, marocanul suspect că i-a omorât pe cei doi studenți de la Iași, a ajuns din nou în fața anchetatorilor. De asemenea, și partenera lui a fost audiată de procurorii ieșeni. Ce a scos tânăra la iveală? 

La începutul lunii decembrie 2021, polițiștii au descoperit într-o vilă din cartierul Moara de Vânt, Iași, cadavrele a doi tineri, Youssef A. şi Ioana B. Cei doi erau iubiți și locuiau cu chirie. Apropiații lor i-au dat dispăruți, după ce nu s-au prezentat la aeroport, acolo de unde trebuiau să plece la Bruxelles. Indiciile procurorilor criminaliști au dus la Ahmed Sami El Bourkadi, student la aceeași facultate cu cei doi tineri uciși.

Iubita lui Ahmed Sami El Bourkadi a fost chemată la audieri

La câteva zile distanță, el a fost prins în Italia, însă susține că nu a comis crimele. A recunoscut, însă, că s-a aflat în vila cartierul Moara de Vânt în ziua tragediei, dar nu el i-a omorât pe cei doi tineri.

Recent, iubita lui Ahmed Sami El Bourkadi a fost chemată la audieri. Pe de altă parte, marocanul Ahmed Sami El Bourkardi refuză să mai facă vreo declarație.

”Da, este adevărat. Clientul meu a fost chemat astăzi(ieri-n.r.) la audieri. Ahmed Sami El Bourkardi a refuzat să mai dea declarații”, a precizat avocata Raluca Andrei, potrivit bzi.

În fața anchetatorilor, tânăra Imane El Adraoui a precizat că partenerul ei nu era plin de sânge sau noroi când s-a întors de la vila din Moara de Vânt. Se pare că Ahmed Sami El Bourkardi ar fi ajuns acasă cu alte haine decât cele cu care plecase.

Părinții suspectului îi susțin nevinovăția

Părinții studentului marocan își apără fiul și vor cu orice preț să-i demonstreze nevinovăția. Mama suspectului a făcut și primele declarații.

„Am discutat cu Sami și ne-a spus că este nevinovat, nu a avut nimic de-a face cu situația aceasta. Inițial, noi am aflat despre situație de pe Internet. Vreau să subliniez faptul că Sami nu ne-a creat niciodată necazuri, probleme. El s-a născut în Canada, a studiat acolo, nu a făcut probleme nici la școală, nici acasă, în familie”, a declarat medicul cardiolog Mustafa El Bourkadi, tatăl inculpatului, pentru BZI.

„Sami e un băiat responsabil și nu a fost niciodată foarte pretențios. Întotdeauna a fost interesat de studiile sale, ne-a spus că era mulțumit de școala de aici, din Iași, de colegi. Nu este genul de persoană căreia să-i fi păsat de haine de firmă sau chestii de acest gen. Până la această situație, a avut o viață normală și fericită. De asemenea, el a avut întotdeauna note bune la școală. A vrut mereu să fie doctor”, a spus mama lui Sami, Sakina El Moussaoui, pentru aceeași sursă citată anterior.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro