Reclamă

Guvernul a găsit o soluție care crede că îi va ajuta pe aceștia, însă specialiștii sunt de altă părere.

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adoptat un nou pachet de măsuri de sprijin pentru populație și companii. Valoarea acestuia se ridică la peste un miliard de euro. Printre măsurile găsite de guvernanți se regăsește și amânarea ratelor la bănci pe o perioadă de nouă luni.

Amânarea ratelor la bănci, „un măr otrăvit”

Analistul economic Adrian Negrescu susține că această măsură nu este un cadou din partea oficialilor, ci este „un măr otrăvit”. Celor care nu își permit să plătească ratele în prezent ar trebui să facă tot posibilul să plătească măcar o parte din ele, spune specialistul.

În caz contrar se va aplica dobândă la dobândă, iar dobânzile vor continua să crească, spune Negrescu. Persoanele care își vor amâna ratele, în nouă luni, vor trebui să plătească mult mai mulți bani pentru împrumutul respectiv, mult mai mare decât în prezent.

Lovitură dură pentru românii cu rate la bănci! Un specialist anunță dezastrul: Va fi o povară foarte mare!

Specialistul îi sfătuiește pe români să meargă să negocieze cu banca și să plătească cât pot din rate. Nu trebuie să amâne atât timp plata ratelor, fiindcă la un moment dat va deveni o povară foarte mare, a explicat Adrian Negrescu la Antena 3.

Pachetul de „sprijin” al Guvernului, criticat dur de Opoziție

Pachetul de măsuri luat de Guvernul României este criticat dur de Opoziție. Printre noile măsuri anunțate se numără acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pensionarilor care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Precizăm că acești bani se acordă doar o singură dată. De asemenea, se la 1 iulie se opresc angajările la stat.

Liderul AUR, George Simion, s-a revoltat astăzi. El a declarat că în loc să îi ajute pe români, Guvernul Ciucă mai rău îi încurcă. Cât despre angajările la stat, oficialul susține că în continuare au loc angajări masive, fiindcă „politicienii” trebuie să își angajeze pilele.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro