Reclamă

Instanța Supremă a amânat din nou pronunțarea pe recursul în casație formulat de avocații Eleni Udrea, în dosarul „Gala Bute”, în care a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare. Magistrații ar urma să ia o decizie pe data de 29 iunie.

Dosarul „Gala Bute” și cazul „Hidroelectrica” de la Curtea de Apel București au stagnat în soluționare pe toată perioada în care Udrea a fost în Bulgaria.

Elena Udrea mai stă în închisoare cel puțin o săptămână

Instanța Supremă a amânat dezbaterile în cazul celei de-a doua căi extraordinare de atac pentru data de 20 iunie 2022. Se pare că astăzi, aceeași instanță, a decis să amâne procesul pentru data de 29 iunie. Acest lucru s-a întâmplat după ce avocații acesteia au solicitat anterior începerea dezbaterilor pe cereri și pe fondul acestui dosar penal.

Mai clar, avocații fostului ministru al Turismului le-au solicitat magistraților să stabilească faptul că procedura citării Elenei Udrea este îndeplinită, pentru a putea trece mai departe în proces. Judecătorii Instanței Supreme nu au fost de acord, astfel că instanța supremă a decis refacerea ordinului european de anchetă și amânarea dezbaterilor pentru data de 20 iunie 2022. Astăzi Elena Udrea ar fi trebuit să afle dacă iese din închisoare, însă magistrații au decis să amâne din nou procesul.

Lovitură dură pentru Elena Udrea! Fostul ministru nu se aștepta la așa ceva: Ce decizie au luat judecătorii
social media

Condamnarea Elenei Udrea

Elena Udrea a fost condamnată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Înainte cu o zi de a se da sentința de către magistrați, Elena Udrea a plecat din țară. După ce a fost dată în urmărire internațională, aceasta a fost prinsă de către oamenii legii din Bulgaria, pe 7 aprilie.

Avocatul acesteia susține că femeia nu a fugit din țară, ci se ducea în Grecia fiindcă avea o programare la o clinică de specialitate. Conform avocatului, Elena Udrea încerca să mai facă un copil. Din aprilie și până în prezent, fostul ministru al Dezvoltării a stat încarcerată într-o închisoare din Bulgaria.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro