George Buhnici este vedeta din România care la momentul de față se află pus în fața unui mare scandal mediatizat. După ce a făcut mai multe declarații deranjante și interpretate în multe feluri, vloggerul IT-ist și-a câștigat antipatia românilor.
După ce a afirmat că pe plajă vrea să vadă ,,piele fără vergeturi”, George Buhnici a dat-o drept exemplu pe soția sa. Despre Lorena Buhnici, acesta a afirmat că arată ca o minoră, lucru care a deranjat și mai tare.
Lorena Buhnici și soțul ei, puși la zid de internauți
Tot internetul este acum plin de oameni care critică ceea ce a spus vloggerul IT-ist. Declarațiile făcute l-au făcut să fie în centrul atacurilor, atât el cât și soția lui.
Astfel, sub forma unei ironizări fine, un internaut a făcut o comparație despre modul în care George Buhnici obișnuiește să testeze produsele de ultimă generație și să acorde mai multe calificative. Spunând așadar că a ajuns, într-un final, să-și dea cu părerea despre soția sa.
Clipul video a devenit viral și a adunat extrem de multe aprecieri și de comentarii
,,George Buhnici obișnuit să acorde calificative produselor pe care le testează, a ajuns într-un final să-și dea cu părerea și despre soția sa.
Despre aceasta, a declarat că are consum mic, sistemul de glisare funcționează brici, lubrifierea este naturală, iar carnea stă pe ea ca atunci când a primit-o în teste”, este ironia făcută de internaut.
@eu_vrabie Defect profesional. #stirilegoale #gb #georgebuhnici ♬ original sound – Eugen Vrabie
Cum se apără George Buhnici. Iată ce mesaj a transmis jurnalistul
După ce ,,le-a trimis la sală” pe fetele care își etalează pe litoral corpurile cu ,,celulită și vergeturi” și a comparat-o pe soția sa cu o minoră, vedeta a venit rapid cu o explicație pentru gafa făcută.
„Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții. În #IGDLCC am abordat subiectul de mai multe ori cu medici și nu numai.
Sunt știri și la TV constant. Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională.
O persoană obeză nu alege să fie obeză dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate.
Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Întrebați antrenorii de toate felurile câți copii mai ajung la sport. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat.”, a încercat vloggerul să se apere, pe blogul său personal.