Loredana Groza și-a sărbătorit ziua de două ori. După concertul fabulos din cadrul unui club din Capitală, vedeta a decis să mai petreacă odată într-un cerc mai restrâns. Și cum îi stă bine unei dive, aceasta a optat pentru o destinație renumită pentru distracție: Mykonos. Astfel, alături de gașca ei, Lori a plecat direct în însorita Grecie.
Alex Bodi și Ema Uta, invitați de onoare
Loredana Groza are o întreagă echipă care se ocupă de imaginea ei. Pe partea de machiaj, vedeta colaborează de ani buni cu Ema Uta. Cele două nu doar că au o legătură profesională ci și una strânsă de prietenie. Drept dovadă, Lori și Ema au fost de mai multe ori împreună în vacanță. De data aceasta, Ema nu a venit singură la ziua artistei, ci alături de iubit. Astfel, Loredana a petrecut la aceeași masă cu milionarul. Din escapada în Mykonos nu au lipsit imaginile, postate ulterior pe internet de Lori, dar și de Ema Uta.
Petrecăreții au profitat din plin de o astfel de întâlnire, astfel că, distracția a durat până dimineața.
Loredana Groza a împlinit 52 de ani,însă arată absolut fabulos. Vedeta a fost de altfel, criticată intens pentru imaginea pe care o afișează în ultimii ani. Dincolo de vocea inconfundabilă, artista a abordat un look cât se poate de îndrăzneț.
Pusă la zid pentru operațiile estetice
Loredana Groza a suferit o transformare vizibilă din 2017 încoace. Vedeta a negat însă că ar fi trecut pe la estetician. Mai mult, acesta a dat vina pe stilul de viață sănătos pentru imaginea pe care o are. Fanii au taxat-o dur pentru schimbare, comparându-o cu Loredana Chivu, considerată „regina operațiilor estetice”.
Deloc deranjată de situație, Lori continuă să afișeze un look tineresc și plin de viață. De curând au existat zvonuri legate de un posibil divorț prin care aceasta ar fi trecut. Loredana nu a confirmat însă nimic în acest sens.