Loredana Groza nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai talentate și mai cunoscute artiste din România. Deși are o carieră de succes, care însă a necesitat multe sacrificii.
Fiica vedetei a crescut și este deja pregătită să ia piept cu viața. Întrebată însă dacă ar vrea să urmeze aceeași carieră ca și a ei, Loredana Groza nu ar vrea asta.
Loredana Groza: ,, Uneori poate am fost bolnavă…‘’
Sacrificiile prin care a trecut au ajutat-o să ajungă atât de departe. Însă vedeta cunoaște cel mai bine cât de greu îi va fi fiicei sale.
Deși domeniul în care ea activează este unul frumos, Loredana Groza a detaliat cum e viața de artist.
,,Nu! Cu siguranță este o meserie foarte grea pentru femei și dacă vrei să fii în top trebuie să faci sacrificii. Premiile pe care le câștig sunt măgulitoare pentru cariera mea. După 36 de ani de când am câștigat premiul cel mare la Festivalul de la Mamaia, să rămân în topul publicului, este incredibil.
Nu aș fi crezut niciodată. Se pare că nu a fost întâmplătoare acea recunoaștere și că am încercat cu fiecare album, moment, fiecare apariție să fiu peste ce am fost și să nu-mi dezamăgesc fanii.
Este complicat, dar asta a fost motorul pentru mine. Indiferent de cât m-a costat.
Uneori poate am fost bolnavă și am stat în perfuzii, dar a trebuit să filmez la un film în frig, am stat acolo. M-am sacrificat pentru artă și nu-mi pare rău. E și greu, dar și frumos. Când auzi aplauzele, că sunt emoționați în fața ta, dar că poți să-i schimbi pe muzica ta, să-i faci să facă dragoste pe muzica ta, să facă copii.
Am primit atâtea poze de la oameni care au făcut asta pe muzica mea. Ce poți să ceri mai mult de la viață?” a declarat Loredana Groza, potrivit Click.ro.