Oana Zăvoranu a promis că le „desființează” pe vedetele de la noi și se ține de cuvânt.

Nu trece zi fără să le ia la rost pe cele pe care nu le suportă. Sinceră din fire, ea le spune acestora tot ceea ce crede despre ele. Fanii ei îi trimit zilnic poze care le li se par demne de comentat de către actriță. Mai mult de atât, tot admiratorii vedetei îi cer mereu părerea despre multe dintre persoanele publice de la noi.

Oana Zăvoranu a răbufnit

Recent, un internaut i-a trimis „Queridei” un screenshot cu unul dintre Story-urile postate de Loredana Chivu. Atât i-a trebuit! Imediat ce a văzut imaginea, ea a postat-o la rândul ei la Story și a făcut-o pe divă cu ou și cu oțet. Actrița din serialul „Sacrificiul” de la Antena 1 a umilit-o în stilul ei caracteristic.

De la ce a pornit totul? Ei bine, Oana Zăvoranu a fost deranjată de faptul că ea a făcut reclamă la niște ochelari de soare, despre care actrița susține că au fost fake. Un alt detaliu rușinos pe care l-a observat a fost mizeria care se „ascundea” sub unghiile sale recent puse cu gel.

„Când facem reclamă la ochelari Balmain fake, ne spălăm și noi jegul care colcăie sub gheare, ingalatoooo! Morcovi nu pui sub unghii? Că pot crește liniștiți…zic. Vomit, nu mai pot. De ce îmi trimiteți poze de-astea?” a scris Oana Zăvoranu, în dreptul postării sale.

Loredana Chivu, umilită de Oana Zăvoranu. Vedeta a luat foc: "Ne spălăm și noi jegul care colcăie sub gheare"

Mulți dintre admiratorii artistei au vrut să știe dacă are sau nu operații estetice. Singura intervenție pe care și-a făcut-o Oana a fost cea de mărire a sânilor, de acum câțiva ani. În urmă cu ceva vreme, ea a decis să își scoată silicoanele, iar acum este complet naturală. Oamenii au spus că nu are dreptul să vorbească despre alte vedete, pentru că și ea are operații. De aceea a și deschis acest subiect.

„Nu am operații estetice decât la sâni… Acum am scos silicoanele de tot. În rest, niciodată nu m-am operat în altă parte a corpului sau a feței. Ați auzit, urâtelor operate de 857 de ori și care aveți tupeul să ziceți că nu sunteți operate? Noroc cu pozele mai vechi!”, a zis ea.