Blondinei nu îi este rușine că a făcut munca de jos.

De Loredana Chivu a auzit toată lumea. Blondina a apărut constant pe micile ecrane și adoră să fie în lumina reflectoarelor. Dacă pe ea o cunoaște toată lumea, puțini au știut că fosta asistentă Tv a vândut cartofi în piață pe când doar visa la celebritate. În urma acestor dezvăluiri, Loredana Chivu a primit mai multe critici din partea internauților. Alții, din contră, au apreciat-o pentru că nu și-a uitat originile. 

Loredana Chivu: Nu mi-e rușine că am muncit, nu mi-e rușine de unde vin

După ce a mărturisit că a vândut cartofi în piață, internauții au criticat-o pe blondină. Ba mai mult, unii dintre ei i-au adresat cuvinte dure. Acest lucru a deranjat-o pe Loredana Chivu. Fosta asistentă Tv a mărturisit că ea și-a dorit să facă public acest detaliu și că își asumă jobul pe care l-a avut la doar 13 ani.

„Sunt oameni care mă blamează și încearcă să mă jignească pe mine cu faptul că eu am vândut cartofi în piață.

Păi dacă eu am ieșit la televizor și am spus singură, eu cu gura mea, transparentă că am vândut cartofi în piață, cum crezi că mă jignești pe mine cu lucrul ăsta, dacă eu îmi asum?”, a povestit Loredana Chivu în cadrul emisiunii „În Oglindă”.

Blondina a mărturisit că nu a uitat o clipă locul din care a plecat. Cu toții știm că în prezent ea se scaldă în lux. Loredana Chivu își amintește și acum primele zile în care muncea alături de familie, pentru a avea un trai mai bun. Dar de departe, fosta asistentă Tv nu consideră că este vreun motiv pentru a-i fi rușine de acest lucru.

„Dar ce e așa de grav că am vândut cartofi în piață? Nu mi se pare nimic, din contră, eram fata aia mică și blondă la 13 ani care vindea cartofi la tarabă și mă luptam cu sacii de cartofi”, a mărturisit fosta asistentă Tv.

@diana.blogger #fyp #viral #chisinau #vorbestemoldova #romania🇷🇴 #dianablogger #loredanaofficial ♬ Emotional Cinematic Sad Violin and Piano – ISAo

Spre surprinderea tuturor celor care au crezut că blondinei îi este rușine să facă munca de jos, Loredana Chivu a mărturisit că nu s-a ferit să vândă cartofi, alături de părinți. Chiar dacă a mărturisit că nu ezită să spună de unde vine, blondina și-a dorit mai mult de la viață. Familia a încurajat-o mereu să își îndeplinească visele.

„Îmi doream să nu vând cartofi, că eram foarte murdari și tot timpul mă murdăream. Îmi doream să vând roșii sau castraveți.

Câteodată, luam sacii de cartofi pe care mi-i aducea tata și mă duceam la cișmea și îi spălam pe toți ca să fie curați. Nu mi-e rușine că am muncit, nu mi-e rușine de unde vin”, a mai povestit blondina.

Distribuie

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.