Scandal de amploare în lumea mondenă! Loredana Chivu și Doinița Oancea sunt la cuțite, după ce actrița a făcut o serie de afirmații dure despre divă. Invitată în cadrul emisiunii Teo Show, vedeta a primit provocarea de a răspunde la niște întrebări sau de a mânca niște lucruri ciudate. La un moment dat, a fost întrebată care este, după părerea sa, cea mai neîngrijită vedetă.

Loredana Chivu nu a stat cu mâinile în sân

Doinița Oancea a afirmat că persoana pe care o consideră cea mai neîngrijită este Loredana Chivu, pe care a văzut-o într-un mall. Imediat, a ajuns la concluzia că nu arată deloc ca în imaginile de pe Instagram și nu i-a fost teamă să o spună cu voce tare, în direct. Auzindu-i afirmațiile, blondina a luat foc și a făcut imediat o postare pe contul ei oficial de Instagram.

Se pare că Loredana o va da în judecată pe rivala sa, pentru că i-a pronunțat numele. Își dorește să fie mai atentă, pe viitor, la ceea ce scoate pe gură, după ce va fi chemată în instanță. Diva le-a promis urmăritorilor ei de pe Instagram că va reveni cu mai multe detalii, imediat după proces; iar acum aceștia așteaptă cu sufletul la gură noi declarații din partea sa.

Loredana Chivu, atac dur la adresa Doiniței Oancea: ”O să rezolv totul în instanță”

”O să rezolv totul în instanță. Atunci sunt sigură că fiecare o să fie foarte atent la ceea ce scoate pe gură și o să gândească de două ori înainte să denigreze o persoană pe care nu o cunoaște. Am ajuns să nu mai avem rușine și bun simț și să punem la pământ orice om pentru propiul folos. Promit că revin cu toate detaliile, dar asta după proces”, a declarat Loredana Chivu.