Focoasa blondină a încins din nou mințile bărbaților care o urmăresc pe rețelele de socializare.

Loredana Chivu este considerată una dintre cele mai atrăgătoare prezențe feminine din lumea showbiz-ului. Vedeta s-a remarcat în ultimii ani ca dansatoare pentru cei mai renumiți lăutari din România. Mândră de fizicul pe care îl are, Loredana Chivu își expune pe internet formele, fără vreo inhibiție. Spre deliciul fanilor ei din mediul online, vedeta postează aproape zilnic imagini cel puțin provocatoare.

Apariție de revistă, în costum de baie

Sursa foto: Instagram

Focoasa dansatoare are trup de braziliancă și nu ratează nici un moment pentru a-și scoate în evidență atu-urile pe Instagram. Loredana se laudă cu cele mai mari silicoane din România, după ce a trecut prin câteva operații estetice. Recent, blondina a publicat pe contul ei de socializare câteva fotografii în care apare cu bustul la vedere. De altfel, vedeta este mândră și de posteriorul ei tunat.

Loredana recunoaște că a trecut de nenumărate ori pe la estetician pentru a arăta astfel. Deși este deseori criticată pentru alegerile ei, dansatoarea nu ține cont de opiniile celor din jur.

A reușit să slăbească rapid

Loredana Chivu a dus în ultimele luni o luptă acerbă cu kilogramele în plus pe care le-a avut. Vedeta a scăpat rapid de surplus cu ajutorul alimentației sănătoase. De asemenea a făcut și multă mișcare. În prezent, blondina merge la sală doar pentru a se întreține.

Înainte de a acumula kilogramele în plus, Loredana era invidiată pentru talia extrem de subțire pe care o avea. Vedeta a mărturisit la vremea respectivă că nu face nimic special ca să arate așa, ci are o genă bună de familie.

Criticată pentru bolizii cu care se afișează

Loredana Chivu conduce la 32 de ani un bolid de lux la care unii bărbați doar visează. Blondina se afișează de câteva luni bune la volanul unui Lamborghini Urus de 380.000 de euro.Vedeta ar fi primit mașina în dar de la iubitul secret.

Distribuie

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.