Reclamă

Lora si Ionut sunt acum blocați în Indonezia, pe Insula Bali, si nu au idee despre cum vor putea reveni în țară, dat fiind faptul ca toate zborurile au fost anulate și vizele lor sunt pe care să expire.

Cei doi au anunțat încă de acum o săptămână că nu pot pleca de pe Insula Bali din cauza pandemiei de coronavirus. Iată că acum situația celor doi s-a complicat din ce în ce mai mult. Au reușit să închirieze o casă mai ieftină în care să locuiască în următoarea perioadă, însă au anunțat că resursele financiare sunt pe terminate, iar vizele lor vor expira în curând.

Lora și Ionuț Ghenu sunt revoltați pentru că trăiesc în incertitudine, iar autoritățile par sa ii ignore. În momentul în care vizele lor vor expira, cei doi vor putea fi pur si simplu dati afara din Indonezia, fara a putea ajunge acasa din cauza zborurilor anulate. Deși au primit un zbor către Paris, cei doi s-au lovit de lipsa cooperări, pentru că nu știu cum ar putea ajunge din Paris în București, având în vedere că nu pot petrece mai mult de trei ore pe aeroportul din Franța.

“Ultima dată ne-au dat zbor spre Paris. Și de acolo au zis că trebuie să ne descurcăm, să ne găsim zbor din Paris spre România maxim în trei ore. Pentru că nu putem să stăm mai mult de trei ore acolo. O abrambureală. O nebunie. Practic, nu se ocupă nimeni să ajungem acasă, doar să zburăm de aici, dar odată ieșiți de pe teritoriu nu știe nimeni nimic.

Și dacă rămâi în carantină pe unde faci escală nu interesează pe nimeni. Gen să te oprească acolo, să rămâi în aeroport. În Dubai unele persoane au fost nevoite să se cazeze în hotelul aeroportului. Probabil o sa așteptăm compania noastră, am înțeles că la sfârșitul lui aprilie e posibil. Nu știu. Suntem bine”, a spus Lora potrvit viva.ro.

Lora și Ionut au plecat pe 10 martie în vacanța, în Bali, însă atunci nu se așteptau ca situatia sa degenereze în felul acesta. Mai mult, în prima parte a vacantei, Lora a postat numeroase imagini pe retelele de socializare în care se putea observa cat de relaxata era artista și cât de mult îi pria aceasta vacanta de vis. Din pacate, visul s-a transformat rapid într-un coșmar.

Acum, la aproape o lună de la plecare,Lora și Ionuț Ghenu au cam ajuns la fundul sacului și au povestit, în cadrul unui emisiuni TV, că sunt îngrijorați, pentru că nu știu cum să-și gestioneze finanțele, astfel încât să se descurce pe o perioadă mai lungă de timp.

Acolo, cei doi au închiriat o căsuță în care să locuiască, iar la capitolul cumpărături, încearcă să facă economii și nu se lăfăie prin diverse restaurante scumpe. Totodată, de teama viruslui COVID-19, cei doi au luat inclusiv măsuri de precauție în privința igienei și dezinfectează toate produsele pe care le cumpără. Se pare că, în cel mai nefericit caz, Lora și Ionuț Ghenu, vor sta în Indonezia, până ce le va expira viza de turiști.

„Nu aş vrea să mă invidiaţi pentru asta. Suntem blocaţi în Bali. Aveam bilet de întoarcere în ţară pentru 7 aprilie, însă totul a fost anulat. Zborurile au fost blocate. Vom rămâne aici până expiră viza. Evident că vom avea şi probleme financiare în această perioadă, dar ne vom drămui, deşi nu mai avem foarte mulţi bani. Am închiriat o căsuţă aici. Suntem atenţi, dezinfectăm toate produsele cumpărate” a mărturisit Lora, pentru emisiunea pe care a prezentat-o preț de un an.

Mai mult decât atât, cei doi au mari probleme financiare și au explicat că, dacă se vor termina resursele financiare, vor fi nevoiți să se împrumute de la prietenii din România.

 


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro