Reclamă

Autoritățile din Londra sunt în stare de alertă după ce au văzut ce se întâmplă în Franța. Ploșnitele au acaparat Parisul, în mijloacele de transport este imposibil să stai, iar mai nou, insectele au ajuns și pe Aeroportul Charles de Gaulle. Londonezii nu vor să ajungă în aceeași situație, așa că își ia măsuri de precauție. 

Este, oare, Londra pregătită pentru o invazie a ploșnițelor?! Insectele au creat haos în Paris, în mijloacele de transport în comun, în sălile de cinema și chiar în locațiile listate pe AirBnB. Autoritățile franceze au tras diverse semnale de alarmă și au afirmat că „nimeni nu este în siguranță”. 

Având în vedere că Parisul este la doar două ore distanță de Londra, îngrijorările au început să cuprindă și Londra. Având în vedere că ploșnițele au o durată de viață cuprinsă între 4 și luni 6, insectele ar putea supraviețui călătoriei pânâ în Londra. 

Londra, în stare de alertă. Autoritățile se tem să nu se confrunte cu o invazie a ploșnițelor, la fel ca în Franța
TimeOut

Ploșnițele sunt peste tot și, mai nou, sunt prezente pe diferite materiale textile și chiar pe servietele celor care merg la muncă. Specialiștii din Londra cred că este doar o chestiune de timp până când numărul lor în Regatul Unit va crește, având în vedere invazia din Paris. 

Adevărul este că ploșnițele au fost mereu o problemă în Londra. În 2018, autoritățile londoneze au spus că nu au cautat ploșnite în Regatul Unit, ceea ce înseamnă că nu au niciun raport cu privire la numărul lor.

@metrouk As bedbugs cause panic across Paris, it’s left us wondering if the unwanted visitors could reach London. Videos have been circulating online of bedbugs swarming the French capital’s Metro, cinemas and Airbnbs. But with only a short Eurostar ride splitting the two cities, it turns out numbers could increase here too. #fyp #paris #bedbugs #parisbedbugs #london #pestcontrol #londonunderground #tube #travel #uknews #francenews #france #bugs ♬ original sound – MetroUK

Ploșnițele, o bilă neagră pentru Paris cu mai puțin de un an înainte de Jocurile Olimpice

Invazia insectelor din Franța reprezintă un mare pericol pentru cetățeni, dar și pentru turiști. Până acum, principalele locuri unde s-a înregistrat un număr imens de insecte sunt mijloacele de transport în comun. Aici, se regăsesc ploșnițe de pat, iar autoritățile spun că nimeni nu este imun la mușcăturile lor.

Guvernul lui Emmanuel Macron încearcă să descopere care este sursa aceste invazii cu ploșnițe, asta după ce mai multe videoclipuri au făcut înconjurul internetului și au devenit virale.

Primarul Parisului este extrem de îngrijorat de această invazia a ploșnițelor și nu doar pentru că pun în pericol viața călătorilor din mijloacele de transport, dar și pentru că reprezintă o pată neagră pentru Franța care se află la nici un an distanță de a găzduit Jocurile Olimpice.

„Ploșnițele sunt o problemă care afectează sănătatea publică și trebuie declarată ca atare. Statutul trebuie să cheme laolaltă toate organismele responsabile pentru a elibera un plan, în timp ce Parisul se pregătește pentru Jocurile Olimpice și Paraolimpice din 2024”, a scris Emmanuel Grégoire într-o scrisoare adresată Primul Ministru.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro