Reclamă

Liviu Vârciu este extrem de apropiat de fiica sa, Carmina. Ar da orice pentru ea și îi face toate poftele. Recent, acesta le-a dezvăluit fanilor că i-a cumpărat fetei sale un apartament în București și este tare fericit. Abia așteaptă ca ea să se mute în Capitală, în apartamentul de vis pe care l-a luat pentru ea. Nu are cuvinte să descrie bucuria pe care a simțit-o în suflet când a reușit să îi îndeplinească acest vis.

Liviu Vârciu i-a cumpărat un apartament Carminei

Liviu Vârciu nu are nevoie de prea multe introduceri. Este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi și are mii de fani în întreaga țară. Chiar dacă are un program încărcat, el nu uită să țină legătura cu admiratorii lui din mediul online, Ori de câte ori se întâmplă ceva important în viața lui, Vârciu are grijă ca fanii lui să fie primii care află despre asta. Așa s-a întâmplat și de data aceasta. El nu s-a uitat la bani când a venit vorba despre dorințele fiicei sale.

Liviu Vârciu, gest de milioane pentru fiica sa. Vedeta i-a cumpărat apartament în București: „Se mută fata”

Cel mai important este ca ea să fie fericită, iar vedeta face orice îi stă în putință în acest sens. Carmina a fost luată prin surprindere de către tatăl ei, pentru că nici măcar ea nu s-ar fi așteptat la un asemenea gest. În plus, el a ținut să le arate tuturor apartamentul de lux în care se va muta fiica lunii cea mare. Pe Instagram, a postat o serie de filmări, care i-au lăsat pe fani cu gura căscată.

„Se mută fata în București și tati face un credit și îi ia un apartament. Să vedem și cu prețurile că am înțeles că sunt bune în zona asta. Vrei în zona de Nord, tata? Știi cât e un apartament aici? Meriți! Îi ia tata!”, a spus Liviu Vârciu la InstaStory.

 


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro