Reclamă

Liviu Vârciu este imaginea unui artist consacrat și a unui personaj incomparabil al televiziunii din România. Vedeta are trei copii, pe Carmina dintr-o relație anterioară, și pe Anastasia și Matei din actuala relație, cu Anda Călin. Cântărețul se bucură de cele mai frumoase momente din viața lui. Are o familie minunată și niște copii extrem de carismatici.

Prezentatorul TV și-a obișnuit deja fanii cu filmulețe ce îi au drept protagoniști pe cei mici. De această dată, în prim-plan a apărut însuși actorul, care a fost supus „unei proceduri de înfrumusețare”. Iată despre ce este vorba.

Când ești tată de fată, te conformezi, orice ar fi

Deși a fost pus de nenumărate ori în postura de îmbrăca rochii, de a purta pantofi cu toc sau de a se machia, artistul nu a scăpat nici acasă de astfel de provocări. Nu doar ruleta de la „Te cunosc de undeva” l-a pus în dificultate. Ci mai nou, și fiica sa cea mică. Anastasia a fost surprinsă de Anda Călin în timp ce îl ruja pe tatăl său cu foarte mare atenție.

Mai mult decât atât, după ce „l-a făcut frumos” pe celebrul prezentator, micuța s-a dat și ea cu ruj. Cântărețul a glumit cu fetița de patru ani și a susținut că mai urmează să își pună clame în păr și să se îmbrace în rochie.

@liviu.varciu♬ original sound – LIVIU VARCIU

Într-un alt videoclip postat pe rețelele de socializare, Liviu Vârciu îi cere Anastasiei telecomanda de pe masă, adăugând în glumă, că micuța, după ce va mai crește, va trebui să mai învețe să facă de mâncare. După care pot scăpa liniștiți de Anda Călin, mama copiilor și partenera sa de viață.

Omul de televiziune este cunoscut pentru slăbiciunea sa față de copii. În emisiunile la care a participat de-a lungul anilor alături de Nea Marin, cântărețul a scos la iveală și partea sensibilă, nu doar cea amuzantă.

În cadrul unei ediții, el a dezvăluit că regretă enorm faptul că nu a petrecut mai mult timp cu Carmina, tânăra de 20 de ani. În „Tabăra lui Nea Marin”, Liviu a avut un moment lacrimogen și a mărturisit că a pierdut clipe importante din copilăria fetei sale.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro