Relația lor s-a incheiat de ceva timp, iar spre nemultumirea fanilor Bianca și Livian nu par să găsească o soluție pentru a-și rezolva problemele. Mai mult decat atat, totul e din ce in ce mai grav.

Dacă până acum apăreau împreună peste tot și se comportau asemenea unui cuplu, între cei doi lucrurile s-au complicat, ajungând la certuri aprinse. Fanii au observat ca cei doi s-au si blocat pe rețelele de socializare.

Într-un vlog postat pe canalul său de Youtube, fiul lui Nelson Mondialu a povestit că el si Bianca și-au aruncat cuvinte grele, după care ea i-a dat block pe rețelele de socializare. Livian a povestit episodul, fără să dea foarte multe detalii, oamenii urmând să vadă conflictul dintre cei doi într-o emisiune ce va fi difuzată ulterior. Livian a ținut să menționeze că el nu a blocat-o pe Bianca, ci ea a fost cea care a luat această decizie.

„După cum vedeți fața mea…ăsta e rezultatul a trei, patru zile de disperare, agitație aiurea. (…) Nu am mai trecut prin așa ceva. Am avut cearta cu Bianca, schimb de replici dure, vorbe acide și multe alte gesturi și toate astea au dus la un blocaj mare. După toată cearta asta, Bianca m-a sunat, mi-a scris, nu prea am răspuns de supărare, după cum bine îmi vedeți fața. Nu am răspuns și m-am trezit cu blocaj pe whatsapp, pe instagram, m-a blocat peste tot timp de 10 minute. Eu nu am știut. După 10 minute m-a deblocat, m-a sunat și am convins-o să nu facă ce voia ea să facă. (…) Nu am blocat-o eu, ea m-a blocat pe mine. M-a blocat pentru că am avut o ceartă, după nu am mai vrut să îi răspund la telefon și acolo s-a ajuns. Eu lupt pentru iubire, dar dacă iubirea nu luptă. Lupt, dar aiurea.”, a spus Livian.