Protest în Piaţa Victoriei, când nimeni nu se aştepta, în plină epidemie. Deşi românii ştiu că astfel de manifestări sunt strict interzise în această perioadă, aceştia participă chiar acum în Piaţa Victoriei la un protest.
În zonă se află şi jandarmii, însă manifestația este, deocamdată, pașnică. Bucureștenii sunt nemulțumiți că au fost ținuți în case, timp de două luni, în starea de urgență, și sunt nemulțumiți și de restricțiile din starea de alertă. Aceştia îşi doresc ca Guvernul Orban să recunoască faptul că măsurile luate şi pentru starea de alertă nu ar fi corecte pentru cetăţeni.
Problema cea mai gravă este că din cauza unei greşeli din legile date de Guvern, cei care încalcă regulile nu pot primi nicio sancţiune, până luni. Moral vorbind, organizatorii acestui protest scandează, însă uită că virusul poate fi la oricare dintre ei, deci se expun major. Jandarmeria nu a intervenit până în acest moment, însă a transmis un mesaj pentru toţi românii.
„Fiți responsabili!
În mediul online au fost anunțate mai multe evenimente prin care cetățenii sunt invitați să participe la manifestații publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 se numără și aceea de interzicere a organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri în spații deschise.
Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați și să nu răspundeți la astfel de evenimente. Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!”, transmite Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Ce reclamă românii prezenţi la protest
„Nu acceptați să vă fie luată temperatura! Vă este luată libertatea!” și ”Mâine vom ieși din nou! Lăsați micii și muștarul și veniți aici!”, „PNL – PSD aceasi Mizerie” și ”Neamul Romanesc nu piere!”, sunt doar câteva dintre reclamaţiile celor din Piaţa Victoriei. Numărul scandalagiilor se apropie rapid de 500.
Protestul este organizat de Frontul Civic Unit și a fost anunțat pe Facebook.
Video live
https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/1741264492681368/
https://www.facebook.com/mediafax.ro/videos/1457263441124322