Nelu Tătaru: Vârsta Medie a deceselor din România este de 66 de ani. 16,2 % din totalul cazurilor este dat de medici. România are trei mari focare de infecţie: Arad, Deva şi Suceava.

La Suceava, noul secretar de stat rămâne în localitate şi coordonează echipele. Sâmbătă se testează personalul medical.

Toate Spitalele intră în activitatea Ministerului Sănătăţii.

S-au alocat 350 de milioane de lei buget suplimentat pentru tratarea pacienţilor.

Au fost alocate peste 23 de milioane de lei pentru 35 de centre pentru realizarea echipamentelor de aparate de testare moleculară rapidă. AM crescut capacitatea de testare de la un centru, la 35 de centre.

Sunt testate persoane simptomatice cu istoric de călătorie, contacţi, personal medical, pacienţi în vârstă.

Avem doanţii de peste un milion de recoltoare. Alte medicamente vor ajunge în depozitele Unifarm. Vor fi demarate şi proceduri de achiziţie.

Am aprobat o hotărâre de Guvern: tot ce înseamnă bulet de trimitere, este valabil 90 de zile şi se prezintă fără card de sănătate. Se pot elibera reţete şi prin format electronic.

Rezidenţii sunt reîncadraţi până la 31 octombrie, obligatoriu.

13.17: Acest virus ne-a schimbat radical viaţa. Cu toţii ne întrebăm cât va dura…nimeni nu are răspuns la această întrebare. Fac apel către cetăţeni să respecte regulile impuse. Staţi în casă cât mai mult posibil!

Întrebări din partea jurnaliştilor

13.19 Întrebat despre o posibilă carantinare a localităţii Ţăndărei, Nelu Tătaru a răspuns; sunt mai multe focare mici, în contextul evoluţiei, se poate ajunge la o carantinare.

Când se va face pulică situaţia reală din Spitale cu tot ce deţin din punct de vedere al echipamentelor:

Nelu Tătaru: sunt discrepanţe la analiza în teritoriu. DSP-urile trebuie să raporteze acum situaţiile reale şi mijloacele pe care le deţin.

Reporter: Veţi trimite corpul de control la spitale să verificaţi stocurile şi modul de cheltuire a banilor:

Nelu Tătaru: DA. verificăm totul.

Reporter: Vor fi aduse încă 200 de ventilatoare. Dacă după Paşte avem vârsful epidemiei, mai e timp suficient să cumpărăm câte trebuie?

Nelu Tătaru: Avem 1600 de ventilatoare pe ATI. Avem o achiziţie care se va definitiva în 2 săptămâni, vor ajunge în primă fază 200 de ventilatoare. Pentru etapele următoare, ne vom adapta la fiecare etapă.

Reporter: Se impune carantină la Arad si Deva?

Nelu Tătaru: momentan nu. în funcţie de cum va evolua

Reporter: Când se pune tratamentul cu plasmă în aplicare?

Nelu Tătaru: Avem în discuţie cât de curând.

Ce bonusuri vor primi medicii şi asistentele?

Am luat măsuri, sunt echipamente. Nu aş pune bonus. medicii nu sun cei care primesc bonusuri. Ne întâlnim cu ceva care nu a mai existat până acum . Cadrele medicale primesc bonus pentru munca depusă.

 

 

Conferința de presă susținută de ministrul sănătății Nelu Tătaru, la Palatul Victoria #NeluTataru #PalatulVictoria

Conferința de presă susținută de ministrul sănătății Nelu Tătaru, la Palatul Victoria#NeluTataru #PalatulVictoria

Gepostet von Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro am Freitag, 3. April 2020