Litoralul bulgăresc a prezentat în ultimii ani un interes sporit pentru turiștii români. De altfel, și cetățeni ai altor țări europene aleg să se bucure de Marea Neagră, în Bulgaria. În ultima perioadă însă, acest fenomen s-a amplificat semnificativ.
Astfel, s-a ajuns în stadiul în care turiștii de la noi ocupă locul doi în evidența străinilor care ajung pe litoralul bulgăresc.
2022 le aduce din nou încasări uriașe bulgarilor
Litoralul românesc s-a dezvoltat enorm în ultimii ani. În zona Mamaia Nord- Năvodari s-au ridicat peste noapte numeroase resorturi de lux. De asemenea, în aceleași zone, blocuri noi de apartamente și-au găsit cumpărătorii. Cu toate acestea, odată cu ascensiunea litoralului au crescut și prețurile. Aceste schimbări vin și pe fondul pierderilor uriașe înregistrate pe timp de pandemie de către hotelieri. Acesta este principalul motiv care i-a împins pe mulți dintre români să își rezerve vacanțele în Bulgaria.
Dacă anul trecut au ajuns pe litoralul de dincolo de graniță peste 1,2 milioane de români, în acest an cifrele vor fi cel puțin la fel. Asta pentru că mulți dintre turiștii români au ales deja să se întoarcă la bulgari.
Atrași de prețuri, dar și de ospitalitate
Hotelierii din Bulgaria au speculat nevoile turiștilor, iar în timp s-au adaptat ajungând să ofere servicii calitative. Curățenia, mâncarea, ospitalitatea și facilitățile sunt printre principalele aspecte pe care turiștii le laudă. Bulgarii pun accent pe confortul celor care poposesc în unitățile lor de cazare și crează pachete de cazare atractive în acest sens.
Deși sunt extrem de primitori, mulți dintre români susțin că există un mare dezavantaj al acestora. Bulgarii ar sta destul de rău la capitolul cunoștințe de limba engleză, astfel că devine dificilă comunicarea cu ei.
Mulți dintre turiști preferă să meargă pe litoralul bulgăresc și pentru a vizita diferitele obiective turistice. Dintre acestea, Castelul Reginei Maria de la Balchick se numără printre preferințele lor.