Lionel Messi nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cel puțin, nu după ce a reușit să bifeze atâtea victorii în cariera sa. După ce a pus mâna pe trofeul de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, starul de la PSG nu s-a oprit acolo. Messi a devenit, recent, cel mai titrat fotbalist din lume și nu este de mirare că stârnește invidii.
Lionel Messi este o adevărată legendă. Cariera lui pe terenul de fotbal nu mai are nevoie de nicio introducere. Cel puțin, pentru suporteri și iubitorii de fotbal. De-a lungul zecilor de ani petrecuți pe terenul de fotbal, Messi și-a dorit să devină cel mai bun și să fie un adevărat model în lumea întreaga și se pare că a reușit.
Lionel Messi a devenit, după cea mai recentă victorie, cel mai titrat fotbalist din lume. Ce înseamnă asta?! Ei bine, el deține în portofoliul lui cele mai multe victorii și trofee din lumea fotbalului. Amintim aici Cupa Mondială, o Copa America, o Finalissima, patru Ligi ale Campionilor.
Lionel Messi este tratat ca un rege al fotbalului
Lista reușitelor continuă cu trei Cupe Mondiale ale Cluburilor, zece titluri în La Liga, două titluri în Ligue 1, trei Supercupe ale Europei. Lionel Messi are la activ șapte Cupe ale Regelui, șapte Supercupe ale Spaniei, un Trofeu al Campionilor, o Cupă Mondială U-20. Nu lipsesc din portofoliu nici medalia de aur olimpică și nici titlul de cel mai bun sportiv al anului trecut.
Pentru toate aceste distincții, Messi a făcut multe sacrificii și a muncit din greu. Anul acesta, la finalul lui iulie, contractul lui cu PSG va ajunge la final. Surse din anturajul lui au declarat pentru presa internațională că acesta se pregătește să semneze cu Al Hilal, adversara lui Al Nassr. Pentru această mișcare ar primi 400 de milioane de dolari.