Lino Golden are acum un trup de care este mândru și pentru care a muncit din greu, dar nu a arătat mereu la fel de bine ca în prezent.

Artistul s-a luptat ani de-a rândul cu kilogramele în plus și avea momente în care îi era, pur și simplu, rușine cu el. Oamenii din jur râdeau de el, pentru că nu avea greutatea ideală, iar stima lui de sine scăzuse foarte mult la vremea aceea.

Lino Golden, mândru de reușitele sale

Ambițios din fire, trapperul s-a apucat în urmă cu ceva vreme de slăbit și cu timpul, a ajuns să arate așa cum a visat mereu. Nu a fost deloc ușor, dar nu a fost nici vorba despre o misiune imposibilă. A ținut diete stricte, a mers la sală în mod regulat și făcea toate exercițiile necesare pentru pierdea în greutate, iar anul trecut a suferit chiar și o intervenție chirurgicală, care l-a pus în dificultate.

După ce s-a operat, Lino Golden nu a mai avut voie să facă mișcare pentru o vreme, iar acest lucru l-a afectat enorm. Munca lui de până atunci i se părea în zadar, pentru că începuse să ia din nou în greutate și nu se simțea deloc bine în pielea sa.

După toate acestea, el a primit o lecție foarte importantă de viață despre care le-a povestit și fanilor. Se pare că a înțeles că este cel mai important să se simtă bine în pielea lui și apoi să îl intereseze ce spun ceilalți despre el.

 

Lino Golden, transformare uluitoare! Artistul a slăbit enorm: “Îmi era rușine de cum arăt“

„La inceput sincer imi era rusine de cum arat ?…dupa ce am ajuns sa inteleg ca in primul rand trebuie sa ma simt eu bine in pielea mea si dupa sa ma intereseze ce vorbeste lumea de mine ? Am muncit foarte mult si sunt mandru de realizarile mele din punct de vedere al aspectului si a sanatatii. Daca lumea iti da hate si si-o ard bully cu tine pentru cum arati nu trebuie sa te simti down,down sunt ei pentru ca ala e nivelul lor ?♥️??”, este mesajul postat de Lino Golden pe Instagram.