Zilele acestea, Lili Sandu s-a pozat goală în cadă și a urcat repede imaginile pe internet. Fanii au fost extrem de fericiții să o vadă și într-o altă postură. Imaginea postată de vedetă nu este una cu care ea și-a obișnuit fanii; așa că reacțiile care au venit într-un număr extrem de mare din partea fanilor, au fost pe măsura așteptărilor. Lili Sandu s-a pozat goală și fiind gravidă…arată mai bine ca niciodată. Radiază de fericire și transmite o energie incredibilă.
Lili Sandu este una dintre acele vedete care au fost mereu apreciate de fani, indiferent de situație. Iar asta se datorează în primul rând frumuseții naturale a vedetei, iar de când este însărcinată este muuult, mult mai frumoasă. Fanii o complimentează ori de câte ori au ocazia, iar acest lucru îi dă curaj vedetei. Așa se face că că Lili Sandu s-a pozat în cadă, fără nimic pe ea, spre bucuria fanilor ei.
Ce a declarat despre sarcină?
Ultima fotografie nu doar că este una îndrăzneață, dar a reușit să le pună imaginația la încercare internauților. De când este însărcinată, Lili Sandu are forme de care este mândră și pe care le pozează mereu; este mult mai fericită și se vede asta în fiecare postare din mediul online. Într-o cadă plină de spume, în care se relaxa așa cum știe ea mai bine, Lili Sandu s-a pozat pentru fanii ei. Și le-a făcut o mare bucurie.
„Avem o viață înainte să fim împreună. Este destul de complicat, dar mă bucur că o am pe mama la mine. Îmi satisfac plăcerile culinare acum. A fost o perioadă destul de dificilă, dar acum suntem bine. În cazul nostru, sarcina este un miracol de la Dumnezeu. M-am îngrășat 11 kilograme acum, dar nu mi-ar fi plăcut să trec prin sarcina asta cu supă. Asta nu înseamnă că trebuie să rup frigiderul în două, dar mă simt mult mai frumoasă și femeie acum. Bine, soțul spune că acum are o altă femeie lângă el, mi-au crescut sânii foarte mult. Cred că niciun bărbat nu se plânge de asta”, i-a spus Lili Sandu lui Teo.