Reclamă

Destul de activă în mediul online, Lili își ține la curent fanii cu cele mai noi detalii din viața ei privată. Actrița a mărturisit ce probleme a întâmpinat după ce a fost invitată, joi seară, la un eveniment monden.

Replici în contradictoriu cu oamenii legi

Mai multe vedete au luat aseară parte la un eveniment organizat în București, printre care și Lili Sandu. Elegantă, într-o ținută de gală, vedeta a avut mai întâi o serie lucruri de lămurit oamenii legii. Înainte de distracție, actrița și partenerul ei au fost opriți de un echipaj de Poliție, chiar la intrare în curtea unde avea loc petrecerea.

Actrița nu a putut să intre cu mașina la eveniment, astfel polițiștii i-au explicat că nu mai sunt locuri disponibile decât pentru oamenii care vin cu rechizite. Vedeta a înțeles ceea ce i s-a spus, iar după un șir de replici cu autoritățile, în care făcea haz de necaz, a renunțat să mai insiste.

„Cum adică nu putem să intrăm cu mașina eveniment. Unde parcăm, la vreo 2-3 kilometri așa? Deci nu mai e loc de parcare, dar ați lăsat înainte să intre mașini, numai noi nu. Bine, mulțumim frumos. Nu e o problemă. Băi și cât mi-am dorit să merg pe covorul roșu. Am vrut și eu să fiu o divă” , a povestit Lili Sandu.

Lili Sandu, probleme cu poliția. Ce a pățit vedeta
ProTV

A mai luat sau nu bruneta parte la eveniment

Lili a fost deranjată de faptul că nu a mai existat un loc de parcare și pentru ea. Asftel, actrița și partenerul ei au renunțat la evenimentul grandios și s-au îndreptat către un fast-food.

Nu este cert dacă cei doi nu s-au mai dus la eveniment, însă cu siguranță după discuțiile cu oamenii legii, au fost să se răsfețe cu un produs de la fast-food. La scurt timp, bruneta s-a filmat alături de copilul ei, acasă, ceea ce se presupune că a ales să își petreacă timpul liber pentru a sta cu cei dragi.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro