Lili Sandu a devenit mămică în urmă cu doi ani, când i-a dat naștere micuțului Thomas. Aceasta a trecut prin multe provocări de când are băiețelul și astăzi, a învățat o lecție despre bunătate. 

Thomas are aproape doi ani și le aduce multă fericire părinților. Acesta trece prin mai multe momente specifice vârstei, iar Lili Sandu nu le poate face față tot timpul. Micuțul are nevoie de părinții săi, mai ales în această perioadă în care se dezvoltă și descoperă cu pași mărunți ce este lumea.

Lili Sandu s-a confesat prietenilor din mediul online cu privire la o situație pe care a întâmpinat-o cu fiul ei. Noaptea trecută, fiul său a fost extrem de agitat și nu a reușit să doarmă, iar ea era epuizată. Într-un final, micuțul a adormit printre suspine, iar vedetei i-a părut extrem de rău. De dimineață, Thomas a uitat tot și i-a spus mamei sale cât de mult o iubește, iar ea s-a topit.

„Azi dimineața am trăit unul din momentele acelea de care am auzit înainte sa devin mama ( au existat și altele dar parcă azi a fost la un alt nivel), iubirea supremă și necondiționată..
După o noapte în care Thomas a fost super agitat și eu atât de doborâtă fizic încât să îl plimb așa cum îmi spunea mititelul de el. Ba mai mult l-am și repezit de câteva ori spunându-i „gata treci la somn?”, într un final a adormit în suspine iar eu cu spatele la el…
Azi dimineața s-a așezat în fata ușii de la baie uitându-se la mine cum mă spălam pe dinți, zâmbind cu bunătate ca un om matur și mi-a spus Mo ( așa mă alinta el) să știi ca eu te iubesc enooolm dal enooolm să știi…”, a scris Lili Sandu pe Instagram.

Lili Sandu a fost impresionată de fiul ei

După frumoasa declarație a fiului ei, Lili Sandu a izbucnit în plâns. Thomas a simțit imediat că ceva nu este în regulă și i-a spus că el mereu va fi acolo, iar ea nu are de ce să fie supărată. Vedeta s-a declarat impresionată de acest gest și și-a dat seama că micuții pot oferi iubire necondiționată.

„În momentul ăla am izbucnit în plâns și am regretat atât de mult tot comportamentul meu de simțeam cum mi se frânge inima in bucăți…Și aș fi fost mulțumită nemărginit doar cu atât, cu vorbele alea dar, wait there’s more..?
În timp ce plângeam l-am luat in brațe și i-am spus ca-mi pare atât de rău iar el îmi pupa efectiv lacrimile și mă mângâia pe obraz: Mami o să tleaca, eu sunt aici..
Ce lecție de bunătate și iubire de la o mâna de omuleț! ♥️
Mi au dat lacrimile azi toată ziua așa din senin doar când îmi aduceam aminte, într un supermarket cineva s a oferit chiar sa mi aducă un șervețel.”, a încheiat Lili Sandu.