Lidia Buble nu a uitat de ziua lui Cătălin Botezatu.

Urarea ei s-a lăsat așteptată, dar a meritat. Cătălin Botezatu a apreciat-o mereu pe Lidia pentru vocea și pentru stilul ei. Designerul a declarat de multe ori că artista poate fi un reper pentru tinerele domnișoare care nu și-au indentificat, încă, direcția vestimentară.

Lidia Buble este conștientă că se află pe lista femeilor preferate ale lui Cătălin Botezatu. Artista l-a cucerit din prima cu vocea ei, dar și cu felul de a fi. Bote aproape că se filma zilnic în timp ce conducea pe străzile Capitalei și nu numai ascultând piesele Lidiei Buble. Pe vremea în care se afla la masa juriului de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, Cătălin a avut ocazia să o dea drept exemplu pe Lidia în fața concurentelor din sezonul respectiv.

Lidia Buble, urare profundă pentru celebrul creator de modă

Cătălin Botezatu a fost sărbătoritul zilei de ieri. Designerul a împlinit 55 de ani, iar într-un moment special ca acesta, designerul a fost copleșit de mesaje. Lidia nu a uitat nici ea de cel care o idolatrizează. Fosta concurentă de pe „Drumul Împăraților” și-a amintit de Cătălin și i-a transmis un mesaj profund, așa cum obișnuiește ea.

”La mulți ani, feblețea mea!”, a scris Lidia Buble pe Instagram.

Ce i-a urat Lidia Buble lui Cătălin Botezatu de ziua lui. Mesajul care a ridicat semne de întrebare în rândul internauților
Adevărul

Când s-a întâlnit prima dată artista cu Botezatu?

Legătura dintre Bote și Lidia Buble este mult mai veche. Artista l-a cunoscut pe designer cu mulți ani în urmă, pe vremea când era o simplă elevă de liceu. Artista a recunoscut că Bote a fost mereu feblețea ei și că dormea în fiecare seară cu poza lui sub pernă.

„În urmă cu vreo 10 ani eram la Deva. Eram Lidia Buble, o față obișnuită, mergeam la școală. Eram la Liceul Sportiv. Am aflat de la colegele mele că în oraș vine Cătălin Botezatu să își lanseze o carte. Când am auzit acest lucru, mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Eram disperată, dormeam cu poză lui sub pernă. Nu știam dacă să merg sau nu la lansare pentru că tatăl meu ne ținea așa puțin din scurt. Știam doar școală, biserică și acasă.”, a povestit, mai demult, Lidia Buble.