Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit în urmă cu ceva vreme. Cei doi artiști au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. De ceva vreme, au apărut zvonuri cum că ei s-ar fi despărțit, dar au preferat să nu vorbească despre asta. Toate astea până când Răzvan Simion a confirmat despărțirea.

Prezentatatorul a făcut o postare pe Instagram în care le spunea fanilor că s-a terminat între el și Lidia Buble și că nu vrea decât ca ea să fie fericită. Dar acum, surse din apropierea celor doi spun că ar fi din nou împreună de aproximativ două săptămâni. Să fie oare așa? Se pare că după despărțire, la două luni mai exact, cei doi s-ar fi revăzut.

Ce au declarat apropiații despre Lidia Buble și Răzvan Simion?

Vedeta l-a întâlnit din nou pe fostul ei iubit la filmările ultimului său videoclip. Din câte se pare, nu s-au văzut doar pentru filmarea respectivă sau cel puțin asta susțin apropiații. Multă lumea s-a întristat în momentul în care Răzvan Simion a confirmat despărțirea pe contul lui de Instagram. A trecut o lună de atunci. În momentul în care s-ar revăzut au încercat să se comporte normal, ca două persoane mature care doar colaborează. Dacă le-a ieșit sau nu…asta o știu doar ei.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

“Din câte știm noi, nu se mai văzuseră de vreo două luni. Ei sunt despărțiți cu mult timp înainte să anunțe Răzvan. Mesajul ăla a fost postat numai atunci când el a fost convins că nu mai este nimic de făcut, că povestea lor s-a terminat. Da, Răzvan a fost la filmări, ceea ce este normal, ținând cont că el este implicat în proiectele ei de mai bine de cinci ani. A fost un moment ciudat pentru toată lumea, vă dați seama. Amândoi erau emoționați, însă s-au purtat ca două persoane civilizate. S-au salutat, au vorbit, am mai glumit toți.”, au spus sursele pentru Playtech.ro.