Lidia Buble a spus acum câteva luni ”da” celei mai mari provocări din viața ei. Artista a mers în Asia Express cu sora ei și au format una dintre cele mai puternici echipe. La cum evoluează lucrurile până acum, fanii lor se așteaptă ca fetele să fie marile câștigătoare ale acestui sezon. Lidia și Esti trag tare să ajung mereu primele la Irina, iar acest efort s-a reflectat în probleme de sănătate ale Lidiei la întoarcerea în țară.
Lidia Buble a mers de urgență la medic
Imediat cum a ajuns în țară, Lidia Buble a mers la medic. Din păcate, veștile nu au fost cele mai bune pentru ea. Probele din cursa pentru ultima șansă și-au spus cuvântul. După ce a avut de ridicat 200 de kilograme de vase turcești, Lidia Buble s-a ales cu hernie de disc. Artista și sora ei nu au vrut nicio secundă să renunțe la acea probă grea și poate spune că a meritat tot efortul. Lidia Buble nu a povestit nimic de această problemă până acum când s-a difuzat e
”Din ziua aia am început să am niște dureri de spate îngrozitoare. De dimineața până seara, noaptea, inclusiv când dormeam. Cu toate astea, nu m-am plâns niciodată. Când am ajuns în România, am fost la doctor și am aflat că am făcut hernie de disc. Acum stau pe canapea, mă uit la Asia Express și am niște dureri de spate îngrozitoare. Asta este. Am luptat cu tot sufletul. Nu știu dacă o să înțelegeți vreodată prin ce am trecut noi pe acolo. Nu am regrete și aș repeta oricând experiența asta. Este foarte grea, dar este atât de frumoasă! Aș mai face asta de 100 de ori”, a spus Lidia Buble pe Instagram.
Vedeta și sora ei au mers la cursa pentru ultima șansă
Lidia Buble și Estera clar nu se așteptau să ajungă la cursa pentru ultima șansă. Lidia Buble și sora ei au fost mai mereu pe locurile fruntașe și până acum nu au fost deloc votate. Cei care le-au trimis la run for your life au mers pe ideea că ele sunt singurele care nu au experimentat așa ceva până atunci. Lidia și Esti au intrat mai războinice ca niciodată la cursa pentru ultima șansă și au promis răzbunare.
”Nu suntem supărate că ne-au trimis în cursa pentru ultima șansă. Una e să trimiți o echipă și să nu știi ce piatră este la final și alta e să știi. Nu e nimic, ne-am întors mai luptătoare ca niciodată și nu vom ierta pe nimeni de acum încolo”, a spus Lidia Buble la testimoniale.