Răzvan Simion și Lidia Buble și-au spus adio după aproximativ cinci ani de zile în care s-au dedicat unul altuia. Cuvintele sunt de prisos acum, pentru că pare că nu mai există nicio cale de împăcare între cei doi foști parteneri de viață.
Chiar dacă Lidia Buble a încheiat orice relație de iubire cu fostul iubit, se pare că ce doi încă vor mai colabora în ceea ce privește planul profesional. Ceea ce a atras atenția, însă, pe contul de Instagram al artistei, a fost o postare în care a scris numele unei melodii extrem de sugestive pentru situația în care ea se află acum. Piesa îi aparține artistei Dua Lipa, însă versurile piesei sunt mai mult decât sugestive și interesante.
Ce piesa a postat Lidia Buble?
”Mă suni așa prietenos
Să îmi spui cât de mult îți lipsesc
Asta-i amuzant, bănuiesc că mi-ai ascultat cântecele
Bun, sunt prea ocupată pentru prostiile tale
Du-te și găsește-ți o fată care vrea să te asculte
De vreme ce crezi că m-am născut ieri
M-ai înțeles greșit
Așa că ți-am tăiat calea
Nu am nevoie de iubirea ta
Deoarece am plâns destul
Am terminat-oAm trecut peste din momentul în care ne-am spus la revedere
Ți-am tăiat calea
Nu am nevoie de iubirea ta, poți încerca tot ce vrei
Timpul tău s-a scurs, am să îți spun de ce
Spui că îți pare rău
Dar e prea târziu acum
Așadar taci, termin-o , tacă-ți gura
Pentru că, dacă tu crezi că mie îmi pasă de tine
Bun, băiete, mă doare în cot te tine
Îmi amintesc weekend-ul ăla
Când prietena mea cea mai bună te-a prins furișându-te
Ai dat vina pe alcool
Și m-am decis
Deoarece ți-ai făcut-o cu mâna ta, suferă consecințele
Te joci de-a victima și îți schimbi poziția
Am terminat-o definitiv
Așa că ți-am tăiat calea
Nu am nevoie de iubirea ta
Deoarece am plâns destul
Am terminat-oAm trecut peste din momentul în care ne-am spus la revedere
Ți-am tăiat calea
Nu am nevoie de iubirea ta, poți încerca tot ce vrei
Timpul tău s-a scurs, am să îți spun de ce
Spui că îți pare rău
Dar e prea târziu acum
Așadar taci, termin-o, tacă-ți gura
Pentru că, dacă tu crezi că mie îmi pasă de tine
Bun, băiete, mă doare în cot te tine
Văd că vrei să ajungi la mine
Văd că mă rogi în genunchi
Băiete, mă doare în cot de tineAșa că nu te mai chinui să ajungi la mine
Ridică-te din genunchi
Deoarece, băiete, nu dau doi bani pe tine
Nu, nu dau nici doi bani
Continui să îmi amintești de vremea cânt erai bărbatul meu
Dar am terminat-o cu tine
Acum faci parte din trecut
Spui vorbele alea dulci , dar nu mă întorc la tine
Ți-am tăiat calea
Nu am nevoie de iubirea ta
Poți încerca tot ce vreiTimpul tău s-a scurs, am să îți spun de ce
(Am să îți spun de ce )
Spui că îți pare rău
Dar e prea târziu acum
Așadar taci, termin-o, tacă-ți gura
(prea târziu acum )
Pentru că, dacă tu crezi că mie îmi pasă de tine
Bun, băiete, mă doare în cot te tine
( băiete, nu dau doi bani pe tine )
Văd că vrei să ajungi la mine
Văd că mă rogi în genunchi
Băiete, mă doare în cot de tine
Așa că nu te mai chinui să ajungi la mine
Ridică-te din genunchi
Deoarece, băiete, nu dau doi bani pe tine”, sunt versurile melodiei.
Ce mesaj a scris Răzvan Simion?
Cu numai două zile în urmă, Răzvan Simion a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care anunță faptul că drumurile lui și ale Lidei Buble se opresc în a mai marge în aceeași direcție. După aceea, matinalul a șters această postare. Oare se gândește la o potențială împăcare cu Lidia Buble? Până la proba contrarie, totul poate fi posibil. Cert este faptul că fanii nu au știut ce să mai creadă în legătură cu relația celor doi. Pe cât de lung a fost mesajul, pe atât de concentrat și emoționant a fost.
”O noua calatorie… Sunt diferit astazi pentru ca am invatat sa nu ii mai judec pe ceilalti si nici pe mine. Am invatat sa ii iert pe ceilalti pt ca mi au oferit prea mult ori prea putin dar mai ales sa ma iert pe mine.
Au fost ani in care m am iubit prea putin in timp ce primeam prea multa iubire cu care nu stiam ce sa fac.
Au fost ani in care m am ferit de iubire ca de cel mai mare dusman. Au fost ani in care iubirea mi a fost oxigen.
Ce am invatat pana acum despre iubire? Iubirea inseamna daruire, libertate emotionala, inseamna a vrea din suflet sa il vezi pe celălalt fericit.Astazi Lidia nu mai este fericita langa mine.
Ii cer iertare pentru ca la un moment dat am devenit insuficient. Si ma iert si pe mine pentru ca nu am mai avut ce sa ofer cand poate ar mai fi fost multe de oferit. De maine vreau sa o vad pe Lidia fericita, vreau sa ii sclipeasca ochii din nou in razele soarelui, asa ca ii redau libertatea. Plecam amandoi intr-o calatorie a regasirii de sine. Dar separat.
Ma iert pe minte pt tot ce am fost si pt tot ce n-am fost… Suntem in continuare o echipa si construim proiectul muzical si in rest doi…fosti iubiti…. actuali foarte buni prieteni.
Am fost copil, am fost tanar iar astazi sunt intelept.Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nțelepciunea!” L.B.
Viața frumoasa, Sufletel!”, a scris Răzvan Simion în mediul online.