Lidia Buble a declarat în numeroase rânduri că își dorește o familie la fel de numeroasă ca cea în care a crescut și ea.

Iubita lui Răzvan Simion spune că este mai mult decât pregătită să devină mamă, așa ca e numai o chestiune de timp până când va face mare anunț.

Artista se laudă cu o carieră de succes, iar singurul lucru care îi lipsește pentru a fi cu adevărat împlinită este să își întemeieze propria ei familie. Vedeta a dezvăluit că iubește foarte mult copiii și că își dorește să aibă foarte mulți copii.

„Când vine vorba despre copii sunt disperată. Nu-mi doresc un copil, nici doi, nici trei, nici zece, nici unsprezece, nici doisprezece, mai mulți’, a spus Lidia Buble pe InstaStory.

Toate surorile ei au deja o familie și asta pune presiune pentru cântăreață care abia așteaptă ziua în care se va putea lăuda și ea cu asta. Cu siguranță, Lidia va fi o mamă foarte bună pentru copiii ei și aceștia vor primi o educație aleasă, mai alea ca a acumulat experienta și a exersat pe nepoteii ei.

Iubita lui Răzvan Simion le-a povestit fanilor și ce nume va purta prima ei fiica: Hadasa.

„Aș vrea să-i pun unei fetițe numele mamei mele, Rahela. Una dintre cumnatele mele mi-a luat-o înainte și mi-a spus numele Hadasa, care îmi place mult. Deci ăsta ar fi numele.’, a mărturisit Lidia Buble.

Întrebată de nunta cu Răzvan, Lidia a recunoscut că nu îi surâde încă această idee și că nu se simte destul de pregătită pentru următorul pas.

„Sinceră să fiu, acum, dacă ar veni cu inelul, nu cred că m-aș mărita. Nu pentru că nu țin la persoana de lângă mine, dar, cumva, îmi e și teamă de pasul ăsta, mă simt efectiv copil. Nu simt că este pentru mine, dar nu se știe niciodată… Așa spun acum, dar când o să fiu pusă în fața faptului împlinit, nu știu ce o să fac’, a declarat artista pentru Libertatea.