Liderul opoziției conservatoare din Germania, Friedrich Merz, a criticat ferm comentariile vicepreședintelui american JD Vance privind modul în care Europa gestionează discursul instigator la ură și extrema dreaptă. Merz a subliniat importanța respectării regulilor impuse de instituțiile democratice, în cadrul unei dezbateri organizate la Conferința de Securitate de la München.
„Respectăm alegerile din Statele Unite și așteptăm același lucru în schimb. Ne supunem regulilor instituțiilor noastre democratice. Libertatea de exprimare rămâne libertatea de exprimare, dar știrile false, discursul instigator la ură și infracțiunile sunt supuse restricțiilor legale și instanțelor independente”, a declarat Merz.
În același context, Merz a subliniat că Germania, fiind situată strategic în inima Europei, trebuie să-și asume mai multă conducere în Uniunea Europeană. „Germania se află într-o poziție strategică în inima Europei, iar multe lucruri depind de noi. Trebuie să ne asumăm mai multă conducere în UE, așa cum au făcut Adenauer și Kohl, mai ales acum, pe fondul schimbărilor fundamentale în relația noastră transatlantică. Sunt dispus să fac acest lucru”, a mai spus acesta.
Sondajele indică faptul că blocul conservator condus de Merz este favorit înaintea alegerilor generale din Germania, programate pentru 23 februarie. Merz a reafirmat că „Germania este un apărător ferm al libertăţii de exprimare, dar ştirile false şi discursul instigator la ură rămân supuse restricţiilor legale.”
Pe de altă parte, cancelarul german Olaf Scholz a criticat, la rândul său, comentariile vicepreședintelui american, văzute ca un sprijin pentru partidul de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AFD). Scholz a declarat că nu ar trebui să existe nicio interferență externă în campania electorală din Germania. „De aceea, nu vom accepta ca persoane din exterior să interfereze în favoarea acestui partid în democrația noastră, în alegerile noastre, în procesul de formare democratică a opiniei,” a subliniat Scholz.
În cadrul aceleiași conferințe, Scholz a amintit de faptul că membri ai AFD banalizează trecutul nazist al Germaniei. El a insistat că un angajament prin care atrocitățile naziste să nu se mai repete, așa cum a făcut Vance, nu poate fi conciliat cu susținerea față de AFD. „Este nepotrivit, mai ales între prieteni și aliați, și respingem cu fermitate acest lucru”, a declarat cancelarul german, concluzionând „Vom decide noi înșine modul în care democrația noastră va continua.”