Liderul grupării șiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, aprobase o încetare a focului de 21 de zile înainte de a fi asasinat de Israel. Libanul a comunicat această decizie către Statele Unite și Franța, inițiatorii propunerii de armistițiu, a declarat ministrul libanez de Externe, Abdullah Bou Habib, citat de agenția de presă EFE, conform Agerpres.
Într-un interviu acordat rețelei CNN, difuzat joi dimineață, Abdullah Bou Habib a confirmat că Nasrallah fusese de acord cu armistițiul temporar: „A fost de acord, a fost de acord”, a afirmat Habib.
Ministrul a precizat că „Libanul a acceptat încetarea focului, în consultare cu Hezbollah. Președintele Parlamentului, Nabih Berri, s-a consultat cu Hezbollah și i-am informat pe americani și francezi despre ceea ce s-a întâmplat. Și ne-au spus că și domnul Netanyahu a fost de acord cu declarația emisă de cei doi președinți (Joe Biden și Emmanuel Macron)”.
Propunerea negocierii unui armistițiu temporar de 21 de zile a fost lansată de președintele american Joe Biden și omologul său francez Emmanuel Macron, alături de alți aliați, în timpul Adunării Generale a ONU de săptămâna trecută.
Habib a menționat că, după comunicările cu cele două state, emisarul special al președintelui american, Amos Hochstein, ar fi urmat să meargă în Liban pentru a negocia armistițiul temporar. „Ni s-a spus că domnul Netanyahu a fost de acord cu acest lucru și apoi am primit și acordul Hezbollah cu privire la asta și știți ce s-a întâmplat de atunci”, a completat ministrul libanez de Externe.
Până în prezent, nici Israelul și nici Hezbollah nu au oferit comentarii suplimentare despre aceste informații.
Hassan Nasrallah a fost asasinat vineri într-un atac aerian israelian asupra suburbiilor din sudul capitalei libaneze Beirut, zonă cunoscută sub numele de Dahye. Operațiunea face parte din campania de bombardamente a Israelului, care a dus la moartea a aproape 2.000 de persoane și strămutarea a 1,2 milioane de oameni. De asemenea, cu două zile înainte de asasinat, Israelul a început o invazie terestră în sudul Libanului.