Liderii europeni se întâlnesc la Kiev pentru a susține Ucraina la trei ani de la invazia rusă
Liderii Uniunii Europene, inclusiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au ajuns, luni, la Kiev, în semn de susținere față de Ucraina, la trei ani de la declanșarea invaziei ruse, informează agențiile AFP și dpa, citate de Agerpres.
„În această luptă pentru supraviețuire, nu este numai destinul Ucrainei în joc. Este destinul Europei”, a declarat Ursula von der Leyen, într-un mesaj difuzat pe rețelele sociale, însoțit de un video care surprinde sosirea ei cu trenul alături de președintele Consiliului European, Antonio Costa.
În timpul călătoriei cu trenul spre Kiev, într-o serie de declarații făcute presei, Ursula von der Leyen a subliniat importanța intensificării sprijinului militar. „Trebuie să accelerăm imediat livrarea de arme și muniție”, a afirmat ea, adăugând că va propune un plan pentru creșterea producției de arme și a capabilităților de apărare în interiorul UE, de care va beneficia și Ucraina.
Von der Leyen a anunțat și inițierea unor noi măsuri pentru sporirea securității energetice atât pentru Ucraina, cât și pentru UE. Ea a precizat că obiectivul este integrarea completă a piețelor energetice ale Ucrainei și Republicii Moldova în rețeaua electrică a Uniunii Europene până la sfârșitul anului viitor. „Parteneriatul nostru apropiat este atât în interesul Ucrainei, cât și în interesul Europei”, a adăugat Von der Leyen.
Antonio Costa, președintele Consiliului European, a reamintit de suferințele provocate de invazia rusă. „În urmă cu trei ani, în chiar acest moment, invazia Rusiei a distrus pacea în Ucraina și a provocat o imensă suferință poporului ucrainean”, a subliniat el, menționând că „Astăzi suntem toți ucraineni. Suferințele pe care vi le-a adus Rusia de la începutul acestui război neprovocat sunt crude și de neiertat”. Costa a mai afirmat că „viitorul Ucrainei este în Uniunea Europeană și securitatea Ucrainei este securitatea Europei”.
De-a lungul celor trei ani, conform datelor Comisiei Europene, Uniunea Europeană și cele 27 de state membre au sprijinit Ucraina cu aproape 134 de miliarde de euro, dintre care 48 de miliarde de euro au fost dedicate asistenței militare.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨
