O româncă ce lucrează în sistemul de învățământ spaniol povestește cu mandrie despre structura organigramei din țara în care a ales să predea dar și despre modul în care această situație critică a fost gestionată de către autoritățile spaniole.

Oana Ursache descrie convingerile după care Ministerul Educației din Spania a ales să se adapteze generațiilor actuale și implicit să încurajeze elevii și studenții să utilizeze tehnologia chiar și atunci când vine vorba de examene. Astfel, nu a fost o noutate pentru studenți să afle că își pot susține examenele de licenta online.

 

       ”Pandemia nu a blocat o întreagă comunitate educativă, ci a obligat-o să accelereze procesul de tehnologizare. Și aici, că peste tot, a existat o rezistență a profesorilor, care, tulburați de necunoscut, s-au adaptat din mers. Au fost, de fapt, obligați să se adapteze din mers, pentru că sistemul nu le-a dat alternative.”

Românca susține că este împăcată cu alegerea ei de apreda într-o țară a cărei structura școlară și universitară este adaptată nevoilor cadrelor didactice dar și a elevilor sau studenților.

In Romania în schimb lucrurile stau diferit în prezent. Criza epidemiologică a închis școlile și universitățile, iar informațiile atât de prețioase pentru elevi și studenți legate de modul și perioada anului când își vor putea susține examenele a întârziat să apară.

Recent, Ministerul Educației a decis pentru elevii de clasa a 12 a că atunci când vor putea susține examenul de Bacalaureat, vor trebui să fie pregătiți doar cu materia din semestrul 1 pe care au apucat să o parcuga înainte de izbucnirea epidemiei.