Reclamă

Fostul membru al trupei One Direction Liam Payne a fost găsit decedat în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires. Muzicianul britanic, în vârstă de 31 de ani, a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii, au anunţat marţi principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, citând oficiali locali. Ştirile au fost relatate de agenţiile de presă Reuters şi AFP.

Conform relatărilor, poliţia a fost chemată la hotelul situat în cartierul Palermo după un apel de urgenţă care semnala prezenţa „unui bărbat agresiv care ar putea fi sub influenţa drogurilor şi alcoolului”. Serviciul de ambulanţă a constatat ulterior decesul cântăreţului, acesta fiind găsit într-o curte interioară a hotelului.

„Artistul avea răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat Alberto Crescenti, șeful serviciilor de urgenţă, pentru televiziunea locală. El a adăugat că o echipă a sosit la hotelul Casa Sur la ora 17.11 locală (23.11 ora României), după primirea apelului de urgenţă la ora 17.04.

Liam Payne a devenit faimos ca membru al trupei britanice One Direction, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson. Trupa s-a format după participarea la emisiunea „X Factor” în 2010, terminând pe locul al treilea. Grupul s-a destrămat în 2016, iar fiecarui membru a început proiecte solo.

Liam Payne a participat recent la un concert susţinut de fostul său coleg de trupă, Niall Horan, în Buenos Aires, pe 2 octombrie, conform revistei Billboard.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro