Ungaria a adoptat o lege anti-LGBT care este văzută drept discriminatorie de unele state membre ale UE. De altfel și Parlamentul European s-a alăturat acestui demers. Totul prin prisma unui recurs introdus de către Comisia Europeană în instanțele UE.
Ce se întâmplă în continuare legat de legea anti – LGBT adoptată de Ungaria
Președinta Parlamentului European are în plan să țină cont doar de recomandarea Comisiei pentru pentru afaceri juridice în acest context. Astfel va putea fi susținuta cauza Comisiei Europene în cadrul demarării procedurii legale.
În cadrul Parlamentului European a fost deja supusă votului decizia însă spatele ușilor închise. Astfel, 18 voturi au fost înregistrate pentru, iar alte 2 împotrivă. Anunțul a fost făcut de către Pierre Karleskind, europarlamentar din Franța. Totuși este pentru prima dată de când există Parlamentul European când se fac demersuri împotriva unui stat membru al acestuia.
„Pentru prima dată în istoria sa, Parlamentul European ia o poziţie împotriva unui stat membru în faţa Curţii de Justiţie”, a menționat europarlamentarul francez din postura de vicepreşedinte al intergrupului LGBT.
Cauza este susținută de alte opta state membre ale UE. Dintre acestea fac parte Austria, Belgia, Irlanda, Danemarca, Portugalia, Malta, Luxemburg și Țarile de Jos.
Liderul intergrupului LGBT a făcut un apel la adresa celorlalte state membre pentru a se alătura demersului. În mod special, oficialul a pus accentul pe Franța și Germania.
„Facem apel la celelalte state membre, în special Franţa şi Germania, să intervină în acest proces şi, astfel, să se poziţioneze de partea libertăţii„, a adăugat Pierre Karleskind.
Țările membre ale UE se pot alătura recursului până la finalul acestei săptămâni.
Reamintim că Ungaria a adoptat acum doi ani o lege care interzice „reprezentarea sau promovarea” LGBT. Acestea includ expunerea orientării homosexuale precum și a schimbării de gen. Demersul statului ungar a creat încă de pe atunci numeroase controverse în Europa.