Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi actul normativ pentru a completa legea care se referă la sistemul unitar de pensii publice. Astfel, toate casele teritoriale de pensii din țară vor avea o nouă obligație.
Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, actul normativ pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Toți pensionarii trebuie să știe asta
Așadar, potrivit noii legi, casele teritoriale de pensii sunt obligate să informeze angajatorul în momentul în care un angajat își depune cererea de pensionare.
Până acum decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care depune cererea de pensionare, nu și angajatorului.
„Casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipate, anticipate parțiale sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia”, arată legea promulgată de Klaus Iohannis.
Prin intermediul acestei legi, cu această notificare angajatorul va putea căuta un nou angajat, care să îi ia locul persoanei care a decis să se pensioneze.
Românii care lucrează în termocentralele pe bază de cărbune şi în extracția de cărbune pot ieși mai repede la pensie
Săptămâna aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial legea care le oferă dreptul salariaților încadrați pe anumite locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă să iasă mai devreme la pensie.
„(44) Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”.