Reclamă

Victor Ponta, Președintele Pro România a lăsat pe toată lumea cu gura căscată după ce a făcut o declarație referitor la Viorel și Veronica Stegaru. Cei prezenți nu s-au putut abține din râs când au auzit declarația acestuia.

În cadrul unui interviu, politicianul a oferit răspuns la o întrebare care făcea referire la o posibilă alianță între el și fostul șef al statului, Traian Băsescu. Președintele Pro România a negat vehement o astfel de idee, însă a făcut acest lucru într-o notă amuzantă. În răspunsul pe care l-a oferit acesta a făcut trimitere la cei care au fost invitați constanți în emisiunea „Acces direct”.

Sursa: Socail media

„Mai bine cu Viorel și Vulpița..”

„Doamne fereşte! Deşi a fost Valentine’s Day, m-am simţit ca la Haloween. Decât o alianţă cu Băsescu, mai bine cu Viorel şi cu Vulpiţa. Nu, niciodată. Eu şi cu Băsescu cred că şi pe lumea cealaltă o să stăm, eu sper în Rai, el în Iad. Nu, nu facem niciun fel de alianţă. Cu ALDE… ALDE sunt la guvernare, nu? Noi suntem în opoziţie. Nu merge.”, a spus Victor Ponta.

În același timp, Ponta a adus în discuție și o propunere înaintată de câtre Ludovic Orban. Politicianul nu vrea nici în ruptul capului să

„Mi-a propus şi mie domnul Orban să îmi dea nu ştiu ce subprefectul, secretarul de stat de nu ştiu unde şi asta spuneam, jucăm la liga orăşenească să ne dea şi nouă ceva, sau jucăm la liga mare? Dacă tot jucăm, jucăm să îndeplinim nişte obiective importante, nu să obţinem o funcţie pe acolo că nu ne lipsesc nici funcţiile, nici ocupaţia”, a declarat Ponta.

În anul 2020,  Viorel și Veronica Stegaru au fost personajele principale  în emisiunea „Acces direct” difuzată pe Antena 1. Deși contestată la acea vreme, emisiunea înregistra audiențe uriașe când cei doi erau prezenți în show.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro