Reclamă

Oana Roman a povestit despre educația și valorile pe care părinții ei, Petre si Mioara Roman, i le-au insuflat încă de când era o copilă.

Oana Roman a vorbit despre un episod desfășurat în copilărie în care mama ei, Mioara Roman, a învățat-o valorile morale ale unei conduite, asta după ce vedeta s-a strâmbat la guvernanta ei.

Lecția de viață primită de la mama sa la vremea aceea, o tine minte și în prezent, fiind una destul de dură. Dar Oana Roman nu poate decât să le mulțumească părinților ei pentru toată educația de care a beneficiat încă de când era un copil.

Cea mai dură lecție de viață primită de Oana Roman

„Fără să îmi dau seama, am vorbit puțin pe nas cu guvernanta mea pe care, de altfel, am iubit-o și am adorat-o din tot sufletul meu și mama m-a luat deoparte și m-a certat foarte rău, mi-a spus că nu am voie să îi vorbesc așa.

Sursa: Social Media

Mi-a spus că trebuie să înțeleg că nu exista oameni superiori și inferiori, nu exista meserii bune sau proaste, exista meserii bine sau prost făcute. Poți fi un măturător care își face bine treaba decât, să zicem un doctor care nu e bun.

Nu contează ce faci, ci cum face. Atât timp cât faci foarte bine, ai toată admirația. Aceea a fost o lecție pe care am ținut-o minte și care  m-a învățat foarte multe despre viață.”, a povestit Oana Roman.

Oana Roman a mai menționat și faptul că părinții ei sunt un model pentru ea și a încercat să învețe cât de multe lucruri care au ajutat-o în viață. Acum chiar daca mama ei are probleme de sănătate, vedeta face tot posibilul să îi ofere o viață lipsita de griji.

„Mama este bine, este staționară, eu merg la ea foarte des. Ieșim în curte, facem mici plimbări, mergem la coafor. Per total este într-o situație ok, dar este cât de bine poate fi în condițiile afecțiunilor pe care le are.
Sunt deja 4 ani de când mă ocup îndeaproape de ea, de Isa, de casa, de job și de toate. Am zile când simt că nu mai pot, însă trebuie să mă adun pentru că nu am de ales.” a mărturisit Oana Roman pentru emisiunea online WowNews.

Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro