Reclamă

Cotidianul francez Le Monde a anunţat că încetează să îşi mai publice conţinutul pe platforma X, motivându-și decizia prin „activismul intensificat” al patronului său, Elon Musk, și „toxicităţii crescânde a schimburilor” de pe această reţea de socializare. Aceasta decizie vine în contextul în care Musk este considerat apropiat de Donald Trump și de orientările politice de extremă dreaptă, potrivit AFP, citată de News.ro.

Într-un editorial, directorul Le Monde, Jérome Fenoglio, a precizat că publicația își va manifesta o vigilenţă sporită și pe alte platforme, inclusiv TikTok și cele ale Meta, datorită „declaraţiilor îngrijorătoare ale lui Mark Zuckerberg”, care arată o alianță cu poziții similare celor ale preşedintelui american recent învestit.

„Pe X, utilitatea prezenţei noastre cântăreşte mai puţin decât numeroasele efecte secundare suferite”, a afirmat Fenoglio, sugerând că Elon Musk a transformat platforma într-un vehicul pentru acţiunile sale politice, adoptând un „libertarianism din ce în ce mai apropiat de extrema dreaptă”.

Fenoglio a subliniat că vizibilitatea Le Monde pe X a fost redusă la „strictul minim” în ultimul an, ceea ce arată un declin în prezența media tradițională pe această rețea. Începând de acum, partajarea de conţinut pe X va fi complet oprită, „atât timp cât aceasta funcţionează în acest mod”.

Directorul a făcut apel și către jurnaliştii Le Monde să urmeze exemplul publicației de a se retrage de pe platformă. În același timp, și-a exprimat speranţa că Uniunea Europeană va menține definiția dezbaterii publice, prin respectarea normelor care asigură protecția participanţilor și a informaţiilor transmise.

Le Monde nu este singura publicație care ia asemenea măsuri, alăturându-se altor entități media franceze şi internaţionale, precum Ouest France, Sud Ouest, Mediapart, La Voix du Nord, The Guardian și La Vanguardia, care au renunțat să mai publice conținut pe X în ultimele luni, anticipând o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă și influența acestuia asupra lui Musk.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro