Reclamă

Lavinia Pârva este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Artista a devenit celebră după ce a câștigat mai multe concursuri de miss în anii 2000. De altfel, Lavinia s-a făcut remarcată și prin prisma apartenenței în trupa Spicy. Viața ei arată complet diferit de atunci, însă cântăreața nu arată deloc semne de îmbătrânire.

Vedeta se menține în formă cu un stil de viață sănătos

Lavinia Pârva va împlini în curând 38 de ani, însă cu siguranță doar în buletin. Artista arată mai spectaculos ca la 20 de ani, iar acest lucru se vede din plin. Pentru a avea o astfel de imagine, cântăreața are un stil de viață sănătos. Lavinia are o dietă echilibrată și ajunge de minim trei ori pe săptămână la orele de Pilates.

De altfel, vedeta a trecut și pragul cabinetului medicului estetician. La nivelul feței, aceasta a beneficiat de câteva mici retușuri care să-i evidențieze trăsăturile aparte. La nivelul buzelor și al pomeților, vedeta a optat pentru o augmentare naturală, deloc evidențiată. De altfel, Lavinia și-a tatuat sprâncenele pentru o privire intensă.

Sursa foto:: Instagram

La nivelul bustului, vedeta a optat pentru o remodelare, după ce a trecut prin sarcină.

A slăbit peste 30 de kilograme

Dacă acum arată excepțional, în urmă cu 3 ani, Lavinia trecea printr-un proces dificil. Artista a slăbit peste 30 de kilograme după ce a născut, totul într-un timp record. Vedeta a urmat o dietă strictă și multe ore de mișcare pentru a ajunge la un astfel de rezultat.În același timp, cântăreața s-a ocupat cât se poate de mult și de fiul ei, Alexandru. Artista are parte de tot sprijinul soțului, Ștefan Bănică Jr. în ceea ce privește grija copilului.

Zvonurile despre divorț au fost spulberate

De-a lungul ultimilor ani, în presa mondenă au existat numeroase speculații legate de o posibilă separare a celor doi soți.Lavinia a spulberat toate supozițiile susținând că relația lor este una trainică și fericită.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro