Miercuri seară, 20 aprilie, Laurette Atindehou și-a făcut apariția în platoul emisiunii Imperiul Leilor. Din păcate, prezența ei nu a fost una de bun augur. Răspunsul pe care i l-a dat unul dintre investitori nu a fost tocmai pe placul mulatrei. 

Laurette Atindehou este una dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz-ul românesc. De-a lungul timpului, bruneta a fost implicată în mai multe scandaluri, însă de fiecare dată a reușit să scape cu capul sus. După incidentul cu bărbatul care a agresat-o într-un hotel din Capitală, Laurette și-a deschis un salon de masaj și este focusată ca totul să fie ca la carte.

Mulatra și-a deschis salon de masaj

Din acest motiv, ea a decis să vină și la „Imperiul Leilor”, pentru a obține o finanțare pentru afacerea sa. Din nefericire, discursul pe care l-a avut în fața celor 5 investitori i-a cam adus ‘bile negre’. Dragoș Petrescu a fost extrem de dur cu Laurette și i-a oferit un răspuns la care nu se aștepta nimeni.

Conform acestuia, mulatra nu avea ce să caute la „Imperiul Leilor”, pentru că și-ar fi putut finanța business-ul până acum, ținând cont că știe foarte mulți oameni de afaceri din România.

„Astăzi, în fața leilor, voi fi regina africană. Iar asta înseamnă o femeie puternică, fertilitate, exotism, pasiune. Sper să-mi găsesc și leul în seara asta. Am venit la Imperiul Leilor pentru că-mi doresc ca regina africană să aibă un partener pe măsură, cu care ar putea să meargă pe un drum spre succes și să poată face un milion de euro în doi trei ani”, a fost discursul prezentat de Laurette, la PRO TV.

foto: captură PRO TV

Dragoș Petrescu, mesaj dur pentru Laurette Atindehou

Cu toate acestea, Laurette a continuat să vorbească despre salonul de masaj pe care l-a deschis în 2021 în București. Investitorii nu au fost impresionați de povestea vedetei și nu i-au dat suma dorită. Dragoș Petrescu a fost cel care aproape că a făcut-o să plângă pe fosta iubită a fotbalistului Magaye Gueye.

„Am o curiozitate, tu ești o persoană care a întâlnit oameni deosebiți, cu putere mare și cu experiență în antreprenoriat. Ai avut șansa să faci cam orice proiect în viața asta. Ai avut acces la cei mai importanți oameni de afaceri din România. Ce cauți tu aici de fapt?, a declarat Dragoș, fără menajamente.