Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, așteaptă decizia Curții de Apel București cu privire la cererea de arestare preventivă în dosarul Nordis. Cei doi s-au prezentat în fața judecătorilor, însă Vladimir Ciorbă a refuzat să discute cu jurnaliștii, susținând că nu dorește să facă declarații. Laura Vicol a menționat că a formulat mai multe plângeri și a avertizat că urmează dezvăluiri: „O să vedeți ce se întâmplă”.
Procurorii solicită arestarea lor preventivă, alături de alți nouă suspecți, după ce în urma perchezițiilor au fost ridicate peste 50 de dispozitive informatice, sume de bani și obiecte de lux. Acuzațiile includ cheltuirea fondurilor destinate achiziționării apartamentelor promise de Nordis pentru achiziții personale luxoase.
Conform referatului procurorilor, Laura Vicol ar fi cheltuit într-o singură deplasare la Dubai suma necesară pentru un apartament, manifestând „dispreț față de clienții păgubiți”. Aceasta a transmis mesaje enigmatice pe rețelele sociale, vorbind despre „începerea spectacolului”, declarații care ulterior au fost șterse.
În documentele DIICOT se menționează și zborurile private contractate de Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, cu politicieni de rang înalt la bord. Printre aceștia s-ar fi numărat premierul Marcel Ciolacu și alți lideri PSD, costurile totalizând aproape 80.000 de euro pentru două curse către Madrid și Nisa.
Vladimir Ciorbă a afirmat că nu a prejudiciat pe nimeni și că nu a oferit avantaje financiare pentru a obține favoruri. Acesta a subliniat că politicienii și-au achitat integral biletele, negând că ar fi avut beneficii din relațiile cu sfera politică: „Fiecare și-a plătit contravaloarea curselor, nu am avut niciun avantaj de la mediu politic”.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt acum în așteptarea deciziei instanței, în condițiile în care judecătorii au rămas în pronunțare după ședința de judecată de marți seara.