Laura Giurcanu este unul dintre modele cu ștate vechi pe podiumurile de la noi din țară. Laura a fost descoperită de Cătălin Botezatu și tot el a fost cel care i-a oferit aripi pentru acest domeniu. Modelul a evoluat de la prima defilare și până în prezent, astfel că marile branduri „se bat” pentru campanii cu ea. Fiecare efort a meritat din plin, căci acum, Laura Giurcanu a reușit să trăiască viața la care visa, făcând doar ce-i place. Dacă pe plan profesional totul merge ca pe roate, pe plan personal, lucrurile nu sunt la fel de roz.

Laura Giurcanu credea că și-a găsit sufletul pereche și avea deja planuri mari alături de iubitul ei. Cei doi erau logodiți, dar asta nu l-a împiedicat pe partenerul ei să cucerească alte femei. Pe social media, Laura a povestit cu lacrimi în ochi cu iubitul ei o înșela la nici 10 metri de ea, în același hotel. Momentul a fost unul dramatic pentru Laura Giurcanu. În timp ce multe persoane au sfătuit-o să lase trecutul în spate, se pare că modelul are alte planuri.

Laura Giurcanu a fost înșelată în public

Laura a revenit la sentimente mai bune față de fostul partener, iar fanii s-au grăbit să tragă primele concluzii. Se pare că acolo unde a anunțat despărțirea, pe Instagram, a dat și primele semnale că este pe drumul de împăcare cu cel care i-a fost odată iubit. Imediat după despărțire, Laura Giurcanu a decis să nu își mai urmărească iubitul pe rețelele sociale. Gestul i-a fost întors, căci, se pare că nici iubitul ei nu mai voia să audă de ea. Acum, cei doi sunt din nou prieteni pe social media și, mai mult decât atât, au mers împreună în vacanță. Laura Giurcanu a fost etichetată de iubitul ei în toate pozele, iar asta nu poate să însemne decât un singur lucru.

„Relația mea cu fostul meu prieten avea dificultățile ei și multe goluri. Noi n-am știut cum să le umplem și să manageriem diferențele dintre noi. Dar această relație care ajunsese să fie toxică și aparent greu de gestionat. De acolo s-a ajuns la înșelat și a fost cel mai urât tip de înșelat. A fost în public și ăsta e singurul motiv pentru care aș adresa asta vreodată.”, spunea Laura Giurcanu în urmă cu câteva luni pe Instagram.