Laura Cosoi este considerată una dintre cele mai frumoase femei din  România.

Vedeta are o familie împlinită, alături de care radiază de fericire. De altfel, actrița este căsătorită cu un afacerist potent și are o viață lipsită de griji. Cu toate acestea, Laura nu ezită să facă un gest ce ar putea fi criticat de multe persoane.

A făcut cumpărături în piața de vechituri

Laura Cosoi are parte în mod cert de viața la care multe femei visează. Vedeta are un confort financiar și își permite să facă orice își dorește cu banii. Astfel, de câteva ori pe an, aceasta pleacă în diverse vacanțe alături de soțul și copiii ei. Totuși, faima și banii nu o determină să desprindă de bucuriile mici ale vieții.

Vedeta îndrăgește să se plimbe printre lucrurile vintage din piețele de vechituri și să se bucure din plin de chilipirurile care îi fac cu ochiul. Astfel, actrița a ales să își petreacă finalul de weekend într-un astfel de loc.

Aura a postat pe contul ei de socializare câteva imagini din târgul respectiv.

Sursa foto: Instagram

Uimită de frumusețea și autenticitatea unor obiecte, Laura nu a ezitat să își cumpere câteva dintre acestea. Vedeta a plătit o sumă infimă pentru câteva pahare de vin și două cești. De altfel, aceasta a plecat acasă și cu câteva farfurii din porțelan.

Le-am luat cu mine”, a scris vedeta pe Instagram.

Este extrem de îndrăgită în mediul online

Laura Cosoi le-a câștigat inimile fanilor ei în perioada în care avea un rol în serialul „La Bloc”. Ani de zile, actrița a făcut parte din proiectul respectiv datorită căruia a avut parte de o experiență importantă. Ulterior, aceasta a pus deoparte cariera și s-a căsătorit. Laura are 3 copii și se bucură din plin de viața de mamă. Aceasta are o comunitate mare în mediul online cu care împărtășește zilnic lucruri legate de viața ei. De altfel, Laura a ajuns la inimile mămicilor din online și prin intermediul blogului ei personal.