Laura Cosoi este o femeie foarte fericită și are toate motivele să zâmbească din tot sufetul. Chiar în ziua de Crăciun, vedeta a dezvăluit fanilor ei de pe rețelele de socializare că urmează să devină mamă pentru a treia oară. Acum se află la mare depărtare de casă, în Thailanda, loc în care și-a sărbătorit împlinirea a 40 de ani minunați de viață și de acolo de unde a făcut mărturisiri despre ceea ce simte în acest momente.
Laura Cosoi se bucură de una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Viața ei a devenit din ce în ce mai frumoasă de când a devenit mamă și, mai ales ales, când a aflat că urmează să aducă pe lume pe cel de-al treilea copil al familiei. Ce-a de-a treia fetiță este pe drum, iar părinții ei o așteaptă cu nerăbdare. După ce a făcut anunțul în mediul online, Laura Cosoi a plecat în Thailanda alături de familia ei.
Laura Cosoi, însărcinată pentru a treia oară
Laura Cosoi și-a sărbătorit ziua de naștere într-un loc de vis, departe de frigul din capitală. Vedeta a împlinit 40 de ani și se declară a fi mai împlinită și fericită ca niciodată.
„Am simțit un preaplin în suflet, în inimă, în zâmbet. De altfel, de când am venit în Thailanda zâmbesc în continuu, mă surprind cu un zâmbet pe față indiferent că mai plouă, că nu e apa nu știu cum, că nu sunt serviciile ca pe vremuri. (…) Sunt foarte pregătită pentru vacanța asta, mi-am dorit-o foarte mult”, a mărturisit Laura Cosoi într-o emisiune TV.
Ce a spus soțul actriței când a aflat că va deveni tată pentru a treia oară?
Mai mult decât atât, Laura Cosoi știa că este însărcinată încă din octombrie. La aflarea veștii, partenerul său de viață, Cosmin Curticăpean, nu și-a încăput în piele de bucurie, mai ales că amândoi își doreau tare mult să mai aduce pe lume un copil.
„Ne-am dorit copii. Surpriza este că s-a și întâmplat și mi se pare că suntem cu adevărat binecuvântați de Dumnezeu. Avea un zâmbet continuu Cosmin când a aflat. A fost emoționat cu adevărat. Simțim că suntem cu adevărat norocoși că ni se întâmplă, mai ales că amândoi ne dorim în aceeași măsură”, a adăugat vedeta.