Larisa Udilă și-a îndeplinit anul acesta una dintre cele mai mari dorințe.

Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” și-a propus să fie o mamă tânără, iar 2021 i l-a adus în viața ei pe micuțul Milan. Larisa se bucură de fiecare moment petrecut alături de băiețelul ei, dar nu a uitat nici de fanii ei. Zilnic, vedeta le povestește urmăritorilor ce se întâmplă în viața ei.

Larisa Udilă a trecut prin transformări radicale anul acesta. De la femeia sexy care poza pentru cele mai cunoscute branduri, soția lui Ogică a ajuns mamă cu normă întreagă. Larisei îi place foarte mult acest rol și se pare că se descurcă de minune cu noul statut. La început, frumoasa brunetă s-a confruntat cu episoade de depresie și i-a fost destul de greu să realizeze ce se întâmplă cu ea.

Larisa Udilă, mesaj cu subînțeles

Din păcate, nici fanii nu au prea fost de partea ei. Larisa a fost de foarte multe ori criticată pentru kilogramele pe care le-a luat în plus pe parcursul sarcinii. Cei care o urmăresc pe Instagram îi atrăgeau atenția la fiecare imagine, iar comentariile erau foarte demoralizatoare pentru proaspăta mămică. Chiar dacă la început se stresa și punea la suflet orice, Larisa Udilă a învățat să se accepte și să se iubească așa cum este.

Larisa Udila a fost înșelată de soțul ei, Ogică?! „Bărbații când sunt nefericiți merg și se... ”
Instagram

Toată lumea știe că Larisa și Ogică se iubesc de ani, iar de când a apărut Milan în viața lor, relația lor este mai puternică ca niciodată. Totuși, un story de-ale vedetei le-a dat fanilor de bănuit. Cei care au văzut mesajul au concluzionat imediat că vedeta are probleme în dragoste și că a fost înșelată de Ogică.

Larisa Udilă nu a comentat nimic, dar este foarte posibil ca mesajul să fie unul generalist. Având în vedere că se referea la bărbații care aleg să înșele când nu sunt fericiți într-o relație, poate fi interpretat și ca o avertizare pentru toate femeile.