În luna august a anului trecut, Larisa Udilă a devenit mămică pentru prima oară. Acesta a adus pe lume un băiețel, iar de atunci viața ei s-a schimbat complet. Micuțul Milan se bucură de toată atenția vedetei, însă viață de mamă nu e tocmai ușoară. Recent, Larisa Udilă a trecut prin momente de panică și a ajuns de urgență cu fiul său la spital. Ce a pățit Milan?
Larisa Udilă trece prin momente delicate și asta pentru că micuțul Milan nu se simte prea bine. Vedeta a observat că ceva nu este bine și a decis să îl ducă pe acesta la spital. Se pare că pe lângă o răceală destul de rea, cel mic a contactat și un virus. Însă, din fericire lucrurile nu sunt foarte grave, iar după câteva zile de tratament bebelușul își va reveni.
„Vă spuneam eu că cel mai greu moment din viața unei mame este atunci când bebele este bolnav. Cu toate că îl feresc pe Milan de orice la extrem a reușit să contacteze un virus: adenovirus. Nu este nimic grav, însă m-am speriat pentru că este horror să știi că are micuțul vreo problemă. Acum este foarte bine.
Cred ca fost ceva în aer, nu-mi explic cum a reușit să ia acest virus. Este mai bine, dar nu extraordinar, încă avea fluctuații cu diareea și mai nou a și răcit. Aseară nu am dormit pentru că avea foarte mulți muci și l-am păzit. Este o perioadă sensibilă!”, le-a spus Larisa Udilă urmăritorilor din mediul online.
Larisa Udilă, despre depresia postnatală
Asemenea multor mămici, Larisa Udilă a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă după ce a născut. Tânăra s-a confruntat cu depresia postnatală, iar pentru aproape două luni, viața acesteia a fost destul de grea. Din fericire, Larisa Udilă a reușit să treacă peste tot cu ajutorul familiei. Aceasta a avut un sprijin real în soțul său, dar și în mama ei. Episoadele de plâns încontinuu, frica și spaima au dispărut, iar Larisa se poate bucura acum de timpul petrecut cu micuțul Milan.
„E periculoasă rău depresia asta postnatală, nimeni nu se întreabă de unde vine. Dacă nu ai susținere de la cei din jur. (…) Mama m-a ajutat foarte mult cu bebelușul. Eu nu știam pe ce planetă mă aflu. Am zis să las totul să vină natural. Au fost momente în care credeam că e sfârșitul Pământului.
A ținut cam o lună și jumătate, dacă nu chiar două. În primele două săptămâni, seara, începeam să plâng. Plângeam câteva ore, dar fără oprire. Mă suna soacră-mea, mă suna mama. Aveam pur și simplu criza asta de plâns. În orele astea nu stăteam foarte mult lângă copil. Nu puteam să încarc copilul cu energia mea. Cum eram eu agitată, cum era copilul agitat.”, a declarat Larisa Udilă, în cadrul unei emisiuni de televiziune.