Larisa Udilă este o femeie împlinită și fericită. Ea și soțul ei duc o viață aproape perfectă, iar de când fiul lor a venit pe lume, totul s-a schimbat. Deși la început, i-a luat mult timp să se acomodeze cu ideea că este mămică și a intrat într-o mică depresie, acum este din ce în ce mai bine și se bucură de fiecare moment petrecut alături de cel mic.

Fosta concurentă de la Bravo, ai stil și-a deschis inima în fața fanilor și a vorbit despre momentele în care era pe punctul de a rămâne o femeie singură. În cei șapte ani de relație, ea și soțul ei au realizat că în cazul lor nu funționează nimic la distanță.

Ce sacrificii a făcut Larisa Udilă

„Avem perioade în care ne înțelegem foarte bine și perioade în care ne ciondănim toată ziua. Multe persoane care ne văd toată ziua împreună ne întreabă cum ne înțelegem mai ales că stăm toată ziua împreună sau când eram la distanță ne întrebau cum de ne înțelegem când avem o relație la distanță. Cheia succesului într-o relație este să descoperiți cum vă este vouă mai bine. Noi am încercat ambele variante și am descoperit că noi funcționăm mai bine împreună”, a zis Larisa Udilă.

Cel mai mare vis pe care Larisa Udilă l-a avut a fost să devină model internațional și când a reușit, a realizat că acest lucru ar însemna să fie mai mereu plecată din țară, deci departe de Ogică. Ei bine, atunci a decis că iubirea este mult mai importantă decât cariera și a renunțat la visul ei pentru el.

„Noi am testat în 7 ani cum ne este mai bine. Când am încercat la distanță, și asta se întâmpla la începutul relației, am plecat 4 luni în Indonezia. Visul meu era să devin model internațional. Am ajuns acolo și char dacă cariera mea era pe culmile succesului și câștigam mulți bani, nu puteam să stau departe de Ogi. Relația noastră era pe punctul de a se termina, scânteia aia parcă dispărea din ce în ce mai mult și am zis că trebuie să fac ceva. Am zis să găsesc o locație mai aproape și am mers în Turcia.(…) Deja până să ajung acolo eram deja propusă pentru niște job-uri foarte mari(…) Nu cred că au trecut 7 ore după ce am ajuns și l-am sunat pe tata plângând să-mi ia bilet de avion, să vin acasă. Nu puteam să stau fără Ogi, așa că m-am întors și nu am mai plecat niciodată cu modelling-ul. Asta am sacrificat eu pentru relația noastră. Eu am avut de ales, fie să am relația cu el, fie să ne despărțim și să-mi continui visul”, a mai spus vedeta.