Reclamă

Larisa Udilă și Alexandru Ogică au plecat într-o vacanță în Dubai, dar escapada romantică este pe sfârșite. Tânăra le-a mărturisit internauților că își dorește să scape cât mai repede de kilogramele acumulate în vacanță, mai ales că și-a făcut toate poftele și a uitat de dietă. 

Larisa Udilă nu s-a abținut de la nimic în vacanță

Vacanța în Dubai le-a prins bine celor doi care au îmbinat utilul și plăcutul. Larisa Udilă și Alexandru Ogică au cumpărat un apartament și s-au bucurat de clipele în doi. Cum vacanța ajunge la sfârșit, influencerița își dorește să slăbească atunci când ajunge în țară, mai ales că în Dubai a uitat de regim.

Tânăra a fost pentru prima dată în Dubai și a fost impresionată de loc. În urmă cu doar câteva zile, tânăra povestea pe Instagram că își dorește ca fiul ei, Milan să crească în această țară. A doua zi, ea și soțul ei anunțau că și-au cumpărat un apartament.

Ieri, Larisa Udilă a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Printre întrebările fanilor s-a numărat și aceea dacă urmează în prezent o dietă și cum se descurcă cu atât de multe preparate delicioase.

Tânăra a mărturisit că a gustat din toate mâncărurile și că nu s-a putut abține. Kilogramele în plus sunt un motiv de îngrijorare pentru ea. Dar Larisa Udilă le-a pus „gând rău” kilogramelor acumulate în vacanță și este hotărâtă să scape cât mai rapid de ele. Influencerița le-a mărturisit fanilor că intră la dietă de îndată ce ajunge în România.

„Prost! Intru la cea mai strictă dietă când ajung acasă”, a fost răspunsul dat de Larisa Udilă pe InstaStory.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Larisa Ogica (@larisaudila)

Chiar dacă fanii sunt de părere că vedeta arată impecabil după naștere, Larisa Udilă nu renunță și își dorește să revină la formele dinainte de naștere.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro