Reclamă
Reclamă

Larisa Udilă demonstrează că viața de mămică nu este deloc atât de grea pe cât pare. Micuțul Milan a mai crescut, iar vedetei îi este mult mai ușor să îl lase pe mâini bune atunci când pleacă de acasă. Atât ea, cât și soțul ei au devenit din ce în ce mai pasionați de călătorii și aproape că nu este lună în care să nu plece de acasă să se plimbe.

Larisa Udilă a devenit cunoscută după ce a participat la „Bravo, ai stil!”. Timpul a trecut, iar din tânăra fără obligații și pasionată de modă, aceasta a devenit o femeie în toată firea, cu responsabilități, dar și cu un copil pe care îl iubește enorm.

Chiar dacă programul ei este destul de încărcat de când a devenit mămică, Larisa nu uită deloc să aibă grijă de ea, dar și de relația pe care o are cu Ogică. Așa se face că, din când în când, bruneta își ia soțul și pleacă în mici escapade departe de țară.

Larisa și soțul ei se plimbă peste tot

Acum, Larisa și soțul ei sunt plecați în Londra, acolo unde au decis să profite cât mai mult de timpul liber și să se bucure de toate frumusețile Londrei. Vedeta și-a făcut lista de acasă, așa că a știut ce anume vrea să viziteze.

Reclamă

Cei doi îndrăgostiți au ajuns la unul dintre cele mai frumoase și selecte restaurante din lume, acolo unde nu are acces oricine. La Bacchanalia, Larisa și Ogică au avut ocazia să se întâlnească cu nimeni alții decât soții Beckham, semn că locația este vizitată doar de persoane selecte.

Larisa Udilă, cea mai frumoasă surpriză în Londra. Cu ce vedete s-a întâlnit la un restaurant celebru

După ce s-au delectat cu preparate alese, cei doi au plecat să se plimbe pe străzile din Londra, iar Ogică a fost oprit de niște vloggeri englezi, semn că soțul Larisei nu este deloc departe de a începe o carieră în online și de a deveni influencer.

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro